Trei senatori ar putea fi arestaţi

Senatul României va discuta în această săptămână cererile DNA privind avizarea arestării a trei senatori. Este vorba de Dan Şova şi Darius Vâlcov de la PSD şi Theodor Nicolescu de la PNL.

Interesant este că PSD a decis la sfârşitul săptămânii trecute modificarea statutului, prin adoptarea unor criterii de integritate. Statutul, aşa cum a fost modificat sâmbătă la Consiliul Naţional, va intra în vigoare abia în noiembrie, după adoptarea lui în congres. Rămâne de văzut dacă semnalul dat de PSD va fi preluat de senatorii partidului, analiştii estimând că solicitările DNA vor fi respinse.

În altă ordine de idei, Consiliul Superior al Magistraturii analizează posibilitatea de a elimina expunerea în cătuşe a persoanelor private de libertate, după ce ambasadele au semnalat faptul că în alte ţări nu există astfel de „spectacole”. (A.A.)

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: