UCB nu mai poate organiza studii de masterat şi doctorat

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu nu mai are voie să organizeze studii de masterat şi doctorat. Asta pentru că în urma procesului de clasificare a universităţilor, realizat de Ministerul Educaţiei, universitatea târgujiană se înscrie în rândul universităţilor centrate pe educaţie, care au dreptul să organizeze doar studii de licenţă,

Conform noii legi a Educaţiei clasificarea universităţilor presupune trei grupe, respectiv  universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care vor organiza studii de licenţă, masterat şi doctorat, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică, ce  vor organiza studii de licenţă şi masterat şi universităţi centrate pe educaţie, care vor organiza studii de licenţă. Chiar dacă în urma autoevaluării, conducerea UCB decisese că instituţia se poate clasa în rândul universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică, pentru a putea să organizeze studii de licenţă şi masterat, se pare că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a avut alte gânduri. A plasat universitatea din Târgu Jiu în ultima categorie, cea a universităţilor centrate pe educaţie, care vor organiza numai studii de licenţă. Şcoala doctorală şi studiile de masterat vor dispărea astfel din programele universităţii. În această grupă sunt incluse însă cele mai multe universităţi din ţară, aproape 50 la număr. La polul opus, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu care UCB se află în acelaşi consorţiu universitar, respectiv „Transcarpatica”, se află în prima grupă, cea de cercetare avansată şi educaţie.

Potrivit deciziei Ministerului Educaţiei. doar 12 universităţi îndeplinesc condiţiile pentru organizarea studiilor doctorale, adică se află în prima categorie, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie.

EXCEPŢII

Mai există însă o portiţă de scăpare, în cazul în care mai există anumite programe de masterat de bună calitate. „Aşadar, universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe”, a spus ministrul Educaţiei.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: