UCB te face asistent medical cu 40 de milioane

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a lansat în acest nou an universitar o nouă specializare, în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. După specializarea Pedagogie Arte Plastice şi Decorative, Facultatea de Sport găzduieşte şi domeniul Asistenţă medicală generală în domeniul studiilor de sănătate, pentru care au fost scoase 30 de locuri.

Noua specializare costă 40 de milioane pe an. Doar cinci din cei 30 de studenţi din cadrul acestei noi specializări nu îşi vor plăti studiile, aceştia fiind admişi pe locurile suplimentate de buget. „Este o specializare în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, o specializare care pregăteşte asistenţi medicali generalişti la standarde europene. Specializarea este acreditată cu anul universitar 2010-2011”, a declarat Dorel Chiriţescu, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi”.

Medicii gorjeni, profesori la UCB

Cursurile acestei specializări se fac în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, iar orele de practică atât în laboratoarele universităţii cât şi în spitalele gorjene. „Cursurile acestei specializări sunt ţinute de cadre universitare specializate cât şi de medici din oraş care sunt doctori în ştiinţe medicale sau sunt înscrişi la doctorat în ştiinţe medicale”, a declarat Dorel Chiriţescu.

Un exemplu în acest sens este medicul pneumolog, Marian Olaru care a renunţat la cursurile pe care le susţinea la Facultatea de Medicină din Craiova pentru a preda în cadrul acestei specializări. „Sunt cadrul universitar, înainte aveam cursuri la Craiova şi îmi era foarte greu cu transportul dar acum cu această nouă specializare de la UCB îmi este şi mie mai uşor şi îmi fac în continuare treaba şi la facultate şi la spital”, a declarat Marian Olaru, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Dobriţa.

Vizualizări: 292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: