Udrea, un pas înapoi, doi paşi înainte
Elena Udrea joacă hora după cum îi cântă Traian Băsescu şi până acum i-a cam ieşit. De câte ori Udrea face un pas înapoi în politică, îl face pentru că şi-a pregătit doi paşi înainte. Primul pas înapoi făcut de Elena Udrea a fost prin 2009, când a fost retrasă din guvern, din cauza imaginii de devoratoare a banilor publici pe care o căpătase ca ministru al Turismului. Retragerea i-a mulţumit pe pedeliştii de atunci, care l-au mai scos o dată pe Traian Băsescu preşedinte, greii Videanu, Blaga, Berceanu sperând că vor prelua controlul guvernării şi al partidului. Nu a fost să fie, Boc a preferat să-i fie fidel lui Traian Băsescu, i-a dat Elenei Udrea două ministere în loc de unul, unificând Dezvoltarea cu Turismul, iar „greii” au fost traşi pe linie moartă.
După pierderea guvernării, în scenariul lui Băsescu, Elena Udrea ar fi trebuit să preia PDL, dar cumva Blaga a renăscut din ura pedeliştilor pentru „blonda lui Băse” şi a reuşit să preia şefia partidului. Un eşec fără precedent pentru Băsescu, care poate însemna începutul sfârşitului politic al acestuia. Până atunci mai este ceva vreme, iar Băsescu nu moare de la primul glonţ. A vrut să demonstreze că poate coagula dreapta în jurul lui şi a făcut un partid nou, Partidul Mişcarea Populară. Mai întâi a fost fundaţia cu acelaşi nume, menită să atragă oamenii cu alergie la politică, dar cu credibilitate ridicată. A reuşit în primă fază, pe unii chiar i-a atras către partid, cum ar fi Papahagi sau Tomac. Partidul era însă creat pentru Elena Udrea, dar pentru că alături de ea nu ar fi venit decât oameni de teapa lui Gelu Vişan, au fost puşi „intelectualii” să fondeze partidul.
Elena Udrea a preluat rolul de lider în ziua intrării în PMP, când avea calitatea de membru simplu. S-a pus în fruntea intelectualilor pe bannere şi afişe. Un scor de 10% la europarlamentare ar fi confirmat-o ca lider politic, dar nu a fost să fie. În ciuda eşecului electoral, a obţinut uşor şefia PMP, pentru că avea experienţa înţelegerilor de culise de la PDL. Risca însă să-i plece intelectualii din partid, cei care chiar au crezut că există „un altfel de politică” în România. Pentru a diminua plecările, a făcut o concesie. L-a anunţat pe Cristian Diaconescu drept candidat al PMP la alegerile prezidenţiale. Unii nu au crezut şi au plecat, alţii au crezut că au pentru ce rămâne. S-au înşelat, anunţul de atunci era menit doar să evite ruptura în PMP în ziua alegerii Elenei Udrea ca preşedinte de partid. Diaconescu şi-a jucat, probabil că voie, rolul de iepure, iar acum este dat la o parte de politicianul pentru care a fost făcut de la început acest partid şi care a fost gândit ca prezidenţiabilul lui Băsescu.
Vizualizări: 135
Distribuie Trimite pe WhatsApp