UEFA: CSU Craiova nu participă la Cupele europene

UEFA consideră că gruparea CS Universitatea Craiova nu îndeplineşte condiţiile privind participarea în ediţia viitoare a cupelor europene, deoarece nu este afiliată de minimum trei ani ca membru al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

CS Universitatea Craiova este înfiinţată şi afiliată la FRF în 2013. În prezent, formaţia ocupă locul 4 în clasament, cu 45 de puncte, ceea ce îi permitea participarea în ediţia viitoare a Ligii Europa. Sorin Cârţu, directorul tehnic al echipei, este dezamăgit de decizie: "Asta e, ne pregătim pentru anul viitor. Mergem înainte, încercăm o clasare cat mai bună sezonul acesta si poate că în următorul lucrurile se vor schimba". Emil Săndoi speră că se mai poate face ceva. „Nu ştiu dacă se mai poate face ceva, probabil o să avem o discuţie la club şi să stabilim care va fi următoarea mişcare. Nu ne pică bine nouă şi cu siguranţă nu le pică bine nici jucătorilor. Dar ei să nu uite că sunt jucători profesionişti şi trebuie să dea totul de fiecare dată când intră pe teren. Eu sunt convins că o să reuşim să îi capacităm până la finalul campionatului. Dar, repet, eu sper să mai existe totuşi o cale de recurs la decizia UEFA", a spus antrenorul Craiovei.

Ţinând cont de poziţiile ocupate în clasament, echipele eligibile să participe în cupele europene sunt Steaua Bucureşti, ocupanta locului 1, în Liga Campionilor, ASA Tîrgu Mureş (locul 2), Astra Giurgiu (locul 5) şi FC Viitorul (locul 7), în Liga Europa. Ocupanta poziţiei a treia, Petrolul Ploieşti, se află în procedură de insolvenţă şi nu poate participa în ediţia viitoare a cupelor europene. În aceeaşi situaţie se regăseşte şi Dinamo Bucureşti, ocupanta locului şase. Cele 9 cluburi care au solicitat licenţă europeană pentru sezonul viitor sunt: Steaua, ASA Tg. Mureş, Astra, Viitorul, CS U Craiova, Pandurii, Gaz Metan, CSMS Iaşi şi FC Botoşani.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: