Ultima licitație pentru parcarea din Piața Centrală, un eșec

Ultima licitație organizată de primăria municipiului Târgu Jiu în data de 14 decembrie 2011 care prevedea construirea unei parcări publice supraterane în Piața Centrală s-a dovedit a fi un eșec.

De data aceasta nimeni nu a mai cumpărat caietul de sarcini în ciuda faptului că municipalitatea a decis reducerea valorii redevenţei cu aproape 40%, de la 10.000 lei/lună/nivel la 6.000 lei/lună/nivel, perioada de graţie fiind de doi ani. Primăria Târgu Jiu se luptă de luni bune să găsească un investitor pentru această zonă după ce în urmă cu câţiva ani, terenul situat în apropierea Pieţei Centrale îi fusese concesionat lui Dumitru Huidu, însă acesta a dat faliment şi nu a mai realizat parcarea promisă. Acum, reprezentanții primăriei iau în calcul și modificarea unor condiții din caietul de sarcini, astfel încât cineva să se încumete să investească în această parcare.

Investitorii vor spaţii comerciale

Potrivit directorului Direcției de Administrare Publică Locală din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Grigore Jianu, au fost foarte multe persoane interesate de concesionarea acestui teren însă vor și construirea de spații comerciale. ”Interesați au fost mai mulți, dar nimeni nu a cumpărat caietul de sarcini. Nu vor în mare parte pentru că proiectul impune strict o parcare iar cei mai mulți vor și spații comerciale pentru a amortiza cumva investiția”, a declarat Grigore Jianu. Acesta a spus că urmează ca și Consiliul Local să ia o decizie în acest sens. Terenul din Piața Centrală are o suprafață de 2.949 metri pătrați.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: