Ortacii din Petrila şi-au luat ieri rămas bun şi de la ultimii patru foşti colegi care au pierit în exploziile de la sfârşitul săptămânii trecute. Jalea a fost la fel de mare ca şi în zilele precedente, toată atenţia Văii Jiului fiind acum îndreptată spre soarta pe care o vor avea minerii răniţi şi trimişi la Bucureşti pentru tratament, starea lor fiind în continuare gravă.

Minerii au umplut ieri din nou străzile din Petrila pentru a fi alături de foştii lor camarazi de caznă din subteran. Cu mic, cu mare, locuitorii Văii şi-au luat adio de la ultimii patru ortaci sau salvatori care şi-au găsit sfârşitul la un kilometru adâncime în pământ. Mirosul greu care răzbea din sicriele bătute în cuie spunea multe despre starea în care se aflau trupurile neînsufleţite la cinci zile după producerea nenorocirii. Frigul care a îngheţat toată suflarea Văii până ieri a fost ieri înlocuit cu temperaturi şi de 12 grade Celsius, fapt care a făcut ca mirosul de corp în descompunere să fie mult mai pregnant decât în zilele anterioare. Baterea capacelor în cuie încă de la morga spitalului din Petroşani a îndurerat şi mai mult rudele, care, astfel, nu au putut să vadă pentru ultima dată chipurile celor dragi. Mamele îndoliate au bătut cu pumnii în coşciuge şi au vărsat râuri de lacrimi după fii lor morţi în subteran, fără să îi mai aducă însă în lumea celor vii.

Un fiu mort, un ginere în spital

Inginerul şef de producţie Iosif Brad, minerul Cristian Şipoş şi minerul şef Silviu Moş sunt cei care ieri au fost înhumaţi la Petrila şi Lonea, un al patrulea fiind luat la Brad, acasă de rude şi îngropat acolo. Primii doi decedaţi au fost aduşi la acelaşi cimitir din Petrila, pe când Moş a fost dus la Lonea, unde ortacii i-au cărat un brad înalt de peste 15 metri şi pe care au încrustat 36 de linii, în amintirea vârstei acestuia. Bradul a fost pus la căpătâiul fostului ortac, aşa cum cere datina momârlanilor, în timp ce pentru Brad şi Şipoş a „plouat” cu flori şi coroane aduse de cei dragi. Trupurile acestora au fost trecute de cortegiul în care s-au aflat iarăşi sute de persoane prin faţa sediul exploatării miniere Petrila, pe acolo pe unde nu vor mai trece niciodată de acum încolo.

Plimbaţi prin oraş pentru a fi duşi şi pe la casele lor, după ce au fost luaţi de la capelă, Brad şi Şipoş au reuşit să scoată la geamuri sau pe trotuare sute de oameni pe feţele cărora se putea citi cel puţin tristeţea, dacă nu se vedeau şi lacrimile de jale. În faţa cortegiului a ieşit şi mama lui Nicolae Puian, un miner şef de brigadă înhumat miercuri, femeia spunându-ne că mai are la spital un ginere pentru care îşi face mari griji întrucât medicii din capitală i-au comunicat că are 80% arsuri pe corp. „Am venit aici să-i văd pentru ultima dată că doar or murit odată cu feciorul meu. Mare nenorocire este pe capul nostru zilele acestea. Eu l-am îngropat pe al meu ieri şi nu aveam cum să nu vin acum să nu fiu alături de mamele lor. Am şi eu ginerele la spital în Bucureşti, este cel mai grav rănit, are arsuri peste tot, sunt grave, şi ne rugăm la bunul Dumnezeu ca măcar pe el să îl scape. Are copilaşul ăsta acasă şi ne întreabă de el toată noaptea. Se svârcoleşte în pat şi întreabă de tati meu. I-am spus că e cu bunicul la spital, dar nu ne crede, ştie că s-o întâmplat ceva rău că vede atâta lume îmbrăcată dintr-o dată în negru şi vrea să ştie şi el ce s-o întâmplat. Nu trebuia să îi bage pe toţi în subteran, mai ales a doua echipă, după ce a fost prima explozie, că băiatul meu atunci a murit. S-o dus să îşi salveze cumnatul că ţineau unii la alţii, dar dacă ştiau că e jale jos nu trebuia să îi lase că uite, acum e jale şi pe pământ”, spunea mama lui Stoian.

Între două înmormântări, ancheta continuă

În paralel cu ceremoniile funerare de ieri, în Vale continuă şi ancheta pentru a se stabili vinovaţii pentru nenorocirile de la sfârşitul săptămânii trecute. Nu mai puţin de 15 salvatori minieri au fost luaţi ieri la întrebări de către anchetatori, procurorii încercând să îşi facă o impresie despre situaţia existentă în subteran în momentul producerii exploziilor. Comisia de anchetă formată din patru procurori specializaţi în astfel de cazuri, doi ofiţeri de la IGPR, doi judiciarişti din IPJ Hunedoara, specialiştii din cadrul ITM şi cei ai Institutului Naţional de Securitate Minieră - INSEMEX, a început, luni, audierile în acest caz, până în prezent fiind luate declaraţii de la minerii care au lucrat sâmbătă în abatajul respectiv, în schimbul I, precum şi de la mineri care au lucrat în alte zile în acel abataj, dar şi de la fosta conducere a minei Petrila. În paralel, a fost formată o comisie de expertiză tehnică formată din optsprezece cercetători şi specialişti în domeniul minier din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani. Potrivit directorului INSEMEX, Constantin Lupu, membrii comisiei au preluat probe prelevate din echipamentul de protecţie pe care cei doisprezece mineri morţi l-au avut asupra lor în momentul exploziei.

Localnicii arată cu degetul către şefii CNH

Interesant este că la înmormântările de zilele acestea, fie că au fost la Petroşani, fie la Petrila, oamenii de pe margine au arătat cu degetul spre şefii din Compania Naţională a Huilei, culmea doi dintre principalii directori fiind candidaţi ai PNL pentru alegerile parlamentare de duminica viitoare. Directorul general Daniel Surulescu este considerat responsabil mai ales de foştii mineri, care au ieşit la pensie şi care acum pot să vorbească liber, ortacii care încă sunt în producţie ferindu-se să discute despre cine ar fi de vină din motive lesne de înţeles. „Eu am fost salvator minier înainte de 1980 şi l-am prins pe Surulescu al bătrân când a fost cea mai mare explozie din Vale. Au fost atunci zeci de morţi, nu ca acum, i-am cărat în pături, îi aruncam în vagoane ca să îi scoatem afară. Ne obliga Securitatea să nu spunem nimic şi acum a rămas tot aşa şi, după cum văd eu, acum, după 1990 cea mai mare explozie s-a produs tot când Surulescu e director, numai că acum e fi-su. Să se gândească la vilele pe care le au toţi directorii ăştia din minerit şi la cum au murit oamenii ăştia şi apoi să spună dacă mai merită să stea în funcţie”, spunea un fost ortac peste care anii trecuseră, aşa cum nu se va întâmpla niciodată cu minerii morţi şi îngropaţi zilele acestea.