Un amendament al lui Greblă, gâlceava din nou Cod Penal

Intrarea în vigoare a noului Cod Penal de la 1 februarie a stârnit o serie de controverse în ultimele zile, instituții ale statului susținând că le sunt restrânse o serie de drepturi dacă sunt aplicate prevederile respective, cele mai multe comentarii stârnindu-le modul în care anchetatorii pot intercepta de acum încolo convorbirile telefonice. Interceptările se fac mult mai greu, un amendament în acest sens fiind depus în momentul votării Codului de fostul senator de Gorj Toni Greblă, care, în 2009, era și președinte al Comisiei Juridice din Senat. În plus, deputatul Victor Ponta conducea comisia de revizuire a codurilor, Greblă declarând la sfârșitul săptămânii trecute pentru agenția Mediafax că are și acum un punct de vedere cu privire la noul Cod Penal, dar nu îl exprimă în public întrucât nu mai este parlamentar, după ce a devenit judecător la Curtea Constituțională.

Greblă a fost întrebat care a fost motivul pentru care a propus, în 2009, eliminarea textului din forma propusă de Guvern pentru Codul de Procedură Penală prin care "supravegherea tehnică se poate dispune cu privire la suspect sau inculpat". "La momentul la care am solicitat eliminarea acelui text propus de iniţiator am considerat că este restrictiv, este foarte restrictiv, este excesiv de restrictiv să poţi dispune de mijloace tehnice numai într-o anume fază, mai avansată, a procesului penal”, a susţinut Greblă. El a fost întrebat dacă îşi menţine poziţia, având în vedere dezbaterea publică din ultimele zile. "Sigur că am o anume opinie şi acum, dar nu-mi permit să o lansez în spaţiul public. Este rolul Guvernului, al parlamentarilor să găsească cea mai bună formă posibilă", a declarat el, precizând că aceasta a fost opţiunea sa la momentul la care era parlamentar. "Acum nu mai sunt parlamentar, las parlamentarii, Guvernul, cei care au iniţiativă legislativă să dezbată şi să adopte cea mai bună forma posibilă", a mai spus fostul senator de Gorj.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: