Un artist vâlcean expune la Târgu Jiu

Un artist din Vâlcea vine la Târgu Jiu pentru a expune publicului de aici o serie de fotografii cu teme religioase. Este vorba de artistul Dan Mihalcea care își va prezenta colecția personală intitulată “Canonicon”, în care sunt cuprinse câteva zeci de fotografii. Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Gorj în colaborare  cu Școala Populară de Artă din Târgu Jiu.“Avem o expoziție de fotografie a lui Dan Mihalcea, artist din Vâlcea, lucrează de mulți ani în televiziune și este hotărât să devină regizor. Tema expoziției este una religioasă. Maniera de lucru este clar-obscur și detaliu. Este vorba de 20 de lucrări. Dimensiunile acestora sunt 80 cu 60cm”, a precizat Vasi Pleșa, referent Școala Populară de Artă Târgu Jiu.

Lucrările lui Dan Mihalcea au mai fost expuse și publicului din Râmnicu Vâlcea și Pitești iar destinația finală a lucrărilor va fi București, acolo unde artistul locuiește în prezent. Expoziția de fotografie a jurnalistului va putea fi urmărită de cei interesați timp de o lună la Muzeul Județean Gorj, vernisajul lucrărilor va avea loc mâine, 19 martie, orele 17. Dan Mihalcea este operator imagine, artist-fotograf  și a lucrat în perioada 1995-2003 în mass-media vâlceană. (A.P.)

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: