Un copil de trei ani s-a urcat la volan și a lovit-o pe mama lui cu mașina

O femeie din Târgu Jiu a ajuns la spital, luni seara, după ce a fost lovită chiar de mașina ei. Fiul ei, în vârstă de doar trei ani, s-a urcat la volan, iar mașina, fiind automată, a plecat de pe loc și a prins-o pe femeie între autoturism și fântâna din curte.

Pompierii au fost chemați la fața locului, dar până la sosirea lor, femeia a reușit să se deblocheze. Ea este suspectată că ar avea o fractură la picior așa că a fost transportată la spital.

Incidentul a avut loc luni seara într-un cartier din Târgu Jiu într-o clipă de neatenție a mamei.

actualizare: Potrivit IPJ Gorj, luni, în jurul orei 19.30, polițiștii din Tg Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 36 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea locuinței, ar fi fost lovită de autoturismul proprietate personală, la volanul căruia se urcase minorul său, în vârstă de 3 ani, care fusese lăsat nesupravegheat, pentru o scurta perioadă de timp.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Gorj.

Vizualizări: 3,495

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: