Un deputat de Gorj, despre vedetele cu găuri în ciorapi

„Normal, după o vreme moda a făcut pui şi în România. La început, a fost doar un cântec interbelic de import, alături de o sticlă cu schnaps: Avea o gaură-n ciorap/ Şi ochii îi jucau în cap. După care treaba a devenit apanajul vedetelor din showbiz, Loredana Groza ori Bianca Rus fiind doar două dintre îndrăgitele personaje remarcate cu găuri în ciorapi, situate prin locuri care făceau spectatorilor cu perspicacitatea la ei, ochii cât cepele”, este numai o parte din declaraţia politică susţinută în Parlament de Vasile Popeangă, deputat PSD. Declaraţia vine după ce Liviu Dragnea a fost surprins cu pantofii dezlipiţi. Dragnea a precizat atunci că pantofi lui sunt social-democraţi.

Vasile Popeangă a susţinut o declaraţie politică în Parlament, la sfârşitul săptămânii trecute, prin care a dorit să atragă atenţia că găurile din ciorapii vedetelor nu trebuie asimilate cu social-democraţia. Declaraţia lui Popeangă, intitulată „Moda vedetelor cu încălţări rupte”, a fost postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, în ciuda expresiilor haioase şi comparaţiilor mai puţin obişnuite decât cele făcute până acum în Parlament. „Ne amintim cu toţii de pozele cu preşedintele „marelui licurici”, Barack Obama, cu ambii pantofi găuriţi în talpă, ori cu înaltul reprezentant al Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, care venise la Cotroceni cu pantofi cărora găurile le dăduseră un aspect inedit pentru o personalitate de asemenea rang. Nu ne sunt străine nici momentele în care marele şef de la Banca Mondială îşi etala, în 2007, nişte găuri impozante în ciorapii personali, când s-a descălţat, la vizitarea Moscheii Albastre din Turcia, ori clipele când fostul preşedinte rus Dimitri Medvedev, la vizita moscheii din Moscova, a etalat şi el nişte „cartofi” ieşiţi prin augustele-i şosete obosite. Normal, după o vreme moda a făcut pui şi în România. La început, a fost doar un cântec interbelic de import, alături de o sticlă cu schnaps: "Avea o gaură-n ciorap/ Şi ochii îi jucau în cap!". După care treaba a devenit apanajul vedetelor din showbiz, Loredana Groza ori Bianca Rus fiind doar două dintre îndrăgitele personaje remarcate cu găuri în ciorapi, situate prin locuri care făceau spectatorilor cu perspicacitatea la ei, ochii cât cepele”, a amintit Popeangă aleşilor ţării.

ciorapi_gauri

Pantofii rupţi sunt social-democraţi

Declaraţia deputatului PSD de Gorj vine după ce Liviu Dragnea a spus despre pantofii săi dezlipiţi că „sunt social-democraţi”. Popeangă crede că politicienii s-au molipsit de moda pantofilor cu aerisire la tălpi. „Mai recent, şi politicienii s-au molipsit de moda pantofilor cu „ferestre” la tălpi, indiferent de averea proprie a persoanei, cu ventilaţii în zone foarte puţin obişnuite. Însă, cum era şi normal în România, au apărut şi motivaţiile. Dacă Loredana n-a justificat treaba prin hachiţele scenaristului sau regizorului spectacolului, iar Obama sau Medvedev n-au dat vina pe o anumită apartenenţă politică pentru hazliile apariţii, românii, obişnuiţi să arate întotdeauna cu degetul spre alţii pentru erorile personale, nu puteau rata ocazia să dea vina, bineînţeles, măcar pe apartenenţa pantofilor la social-democraţie”, a susţinut Popeangă.

Sărăcia nu trebuie asociată cu social-democraţia

Surprins în parlament cu pantofii rupţi, Liviu Dragnea a spus: „Cred că dacă erau scumpi n-ajungeau în situaţia asta. Erau social-democraţi”

Popeangă s-a simţit jignit de faptul că Dragnea şi-a asociat pantofii cu social-democraţia. „Faptul că nu ştiu ce i s-a întâmplat la pantofii lui Liviu Dragnea gata, e modă social-democrată, iar eu am vrut să demonstrez că nu trebuie legată chestia asta de social-democraţie, asta a fost ideea mea cu declaraţia politică. S-au întâmplat atâtea, a venit cel de la Fondul Monetar Internaţional la întâlnire la Cotroceni, dar problema cu pantofii lui Dragnea au legat-o de social-democraţie. În alte părţi nu se fac atâtea comentarii pe seama vestimentaţiei unora sau altora, s-au făcut nişte constatări şi atât. Nu s-a văzut pe niciunde ca astfel de probleme să fie legate de chestiuni politice. Nu vreau să asocieze îmbrăcămintea sau încălţăminte de un curent politic. S-a speculat că Dragnea a apărut cu pantofii rupţi pentru că social-democraţii sunt săraci”, a declarat Vasile Popeangă.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: