Un deţinut închis pentru omor îşi ispăşeşte pedeapsa sculptând icoane

Un deţinut din Penitenciarul Târgu Jiu îşi găseşte iertarea şi liniştea sufletească în sculptatul icoanelor. Dumitru Diaconescu este din Vâlcea şi a ajuns în spatele gratiilor pentru omor. Acesta a primit o pedeapsă de 22 de ani de detenţie, iar până în prezent a executat aproximativ 18 ani. Pe parcursul perioadei cât va mai rămâne în Penitenciarul Târgu Jiu, bărbatul se va ocupa de amenajarea catapeteasmei capelei.

Dumitru Diaconescu are 52 de ani şi este din judeţul Vâlcea. În urmă cu aproximativ 18 ani a ajuns în spatele gratiilor din cauza săvârşirii infracţiunii de omor. Acesta evită să vorbească despre motivele care l-au determinat să comită o astfel de faptă. După ce şi-a ispăşit cea mai mare parte a pedepsei la Penitenciarul Colibaşi, a fost transferat la unitatea de detenţie din Târgu Jiu, în regim deschis, în urmă cu circa 10 luni. Dumitru Diaconescu a lucrat ca şi chimist la Combinatul Chimic din Râmnicu Vâlcea. Pasionat de sculptură, a absolvit Şcoala Populară de Artă. Acesta este realizatorul a zeci de obiecte expuse la Muzeul de Istorie şi din Bucureşti şi chiar al bustului lui Liviu Rebreanu, de la Piteşti, din comuna Bogaţi. Pasionat de sculptură încă din copilărie, Dumitru Diaconescu şi-a adus aportul la confecţionarea porţii din lemn aflată la graniţa din judeţele Vâlcea şi Gorj. “Un frate de-al mamei a sculptat poarta ce desparte judeţul Vâlcea de Gorj. Eram copil şi îmi plăcea să-l ajut. De atunci am devenit pasionat de sculptură, pasiune care de altfel mi-am şi conservat-o după ce am absolvit Şcoala Populară de Artă din Vâlcea. Sculptam şi înainte să ajung în penitenciar, însă acum această muncă mă linişteşte. În prezent, am 18 icoane sculptate în lemn. Unele dintre ele le-am realizat în câteva zile, iar altele în două-trei săptămâni. Cel mai mult de muncă este la scenele biblice, iar cea mai migăloasă mi s-a părut icoana ce înfăţişează “Înălţarea Domnului”, a declarat Dumitru Diaconescu.

PROMISIUNI

Dumitru Diaconescu a promis conducerii Penitenciarului Târgu Jiu că în perioada imediat următoare va începe amenajarea catapeteasmei capelei unităţii de detenţie. “Voi lucra la catapeteasma capelei şi sper ca până la anul viitor de Sf. Petru, când se aniversează Ziua Penitenciarului, să o pot finaliza”, a precizat Dumitru Diaconescu.

EXPOZIŢII

Lucrările sale au fost expuse la Târgul Meşterilor Populari ce s-a desfăşurat zilele trecute la Târgu Jiu şi au fost foarte apreciate de către oamenii de specialitate. În această săptămână, Dumitru Diaconescu intenţionează să organizeze o expoziţie şi la Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu”.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: