La noi și tragediile sunt vesele. Atât de vesele și atât de dramatice în același timp, încât orice reacție în afară de un ciudat râsul-plânsul ar atrage oprobriul oamenilor de bine. Cum să râzi și atât?, te vor întreba. Sau cum doar să plângi? Chiar așa, nu vi se pare ciudat că suntem atât de sensibili pentru un popor în care am stabilit, o dată, că se face haz de orice necaz și, a doua oară, că e posibil orice?

Cum să comentezi pe placul puritanilor naționali știrea aceasta, apărută ieri după-amiază cam în toată presa: ”Doi muncitori au fost îngropați sub un mal de pământ, iar unul dintre ei a fost decapitat cu cupa excavatorului de către colegii săi, care au încercat să-i dezgroape mai repede”? Sigur, nemulțumiții mă întreabă ce-aș fi făcut eu. Eu, recunosc, nu m-aș fi gândit la o salvare cu excavatorul. Eu probabil aș fi sunat la 112 și aș fi sperat ca SMURD-ul să nu ajungă prea târziu. Așa au făcut și ei, și, foarte interesant, aflăm de pe Gândul că ”pompierii au reușit să îl scoată pe celălalt muncitor (nota redacției – cel nedecapitat) de sub pământ, acesta fiind transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Craiova, unde se află în stare stabilă”. Putem, așadar, deduce că simpla așteptare a ajutorului specializat ar fi fost foarte posibil să-i salveze pe amândoi. Dar avea rost? Nu, că noi ne pricepem, am văzut și multe filme. E destul de clar că omul care a încercat să sape cu excavatorul cu precizie de chirurg nu era specializat în operațiuni de salvare cu cupa excavatorului. Dar măcar în mânuirea excavatorului era? Slabe șanse. Cităm: ”Silviu Poenaru, șeful serviciului de protecția muncii din ITM Dolj, a declarat că nu știe dacă cel care a operat excavatorul avea pregătire în acest sens.” Mda. Doar că un excavator a avut la îndemână și cu ăla a încercat. Dacă avea în preajmă un elicopter, probabil întreprinzătorul meșter s-ar fi suit în el și-ar fi încercat să dea pământul la o parte cu elicea pornită. În fine, aflăm că la fața locului se aflau parapeți de protecție, dar muncitorii nu i-au folosit la lucrare, ajungându-se astfel la surpare.

Cât despre noi, România, nu știm, din nou, dacă să plângem sau să râdem de tine. Dacă am fi citit știrea din Germania, probabil am fi pufnit un pic în râs. Citind-o din tine, țară dragă, nu avem decât să ne dăm cu capul de perete până s-o dărâma și ne-o îngropa de vii. Contăm pe tine să vii repede cu excavatorul, da?