Un fost comisar OPC se luptă să revină pe funcţie

Ilie Lungu, fost comisar al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Gorj, demis încă din timpul când la cârma instituţiei se afla Mihaela Răducan, se luptă şi acum în instanţă să revină pe post. Acesta a declarat ieri că, deşi are hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului refuză să-l repună pe post. Acţiunea acestuia din data de 25 ianuarie 2012 reprezintă ultima încercare de a se mai întoarce la serviciu. Lungu, în calitate de reprezentat al Sindicatului „Forţa legii“ îl dă în judecată chiar şi pe şeful ANPC Constantin Cerbulescu.

Ilie Lungu a fost demis din cadrul OPC Gorj în vara anului trecut, fără nici un motiv, susţine acesta. În fapt, pe vremea aceea la cârma instituţiei se afla Mihaela Răducan, care l-ar fi demis pentru că postul său nu se mai regăsea în organigrama unităţii. ”Oficial, demiterea nu a avut nici un motiv. M-am trezit că m-a chemat în birou şi m-a informat că nu mai figurez în organigrama ANPC, în ciuda faptului că aveam printre cele mai bune rezultate din OPC Gorj”, a declarat Ilie Lungu.

Câştig de cauză

În noiembrie 2011, Ilie Lungu a obţinut prima sentinţă favorabilă definitivă şi irevocabilă de repunere pe funcţie. Nici până în prezent acesta nu s-a întors la serviciu. ”Practic această acţiune reprezintă o ultimă încercare a mea de a-mi recupera postul. Am hotărâre definitivă şi irevocabilă la Curtea de Apel Craiova şi ANPC refuză să o pună în aplicare. Prin această acţiune în instanţă, judecătorul poate să dea amenzi instituţiei dacă nu dă curs hotărârii”, a adăugat Ilie Lungu. Primul termen în proces este în luna martie a acestui an.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: