Un meci cât un sezon

Energia Rovinari îşi joacă întreg sezonul într-un singur meci! Doar victoria în partida cu Sibiul de azi îi menţine pe elevii lui Nikolic în cărţile pentru play-off. Antrenorul sârb îi roagă pe fani să fie alături de echipă.

Energia nu trece printr-un moment uşor. După eşecurile cu Asesoft şi CSM Bucureşti, oamenii lui Nikolic au coborât pe locul 10 în clasament.

Revanşa cu Sibiu

Sibiul e peste gorjeni în clasament astfel că meciul direct din această seară de la ora 18 devine unul capital în lupta pentru play-off. Partida trebuia să se dispute iniţial la startul lunii februarie dar a fost amânată de două ori din cauza condiţiilor meteo. Trupa lui Nikolic are şi o revanşă de luat după ce a fost spulberată în tur la Sibiu, 78 la 115. „Nu este un meci esenţial pentru play-off, este un meci foarte important pentru că nu am mai jucat de mult timp acasă. Putem învinge pe oricine din campionat. Dacă batem Sibiul putem bate şi Clujul etapa viitoare, de aceea e important să câştigăm acest meci. Avem un program foarte bun, din următoarele opt meciuri, cinci le avem acasă. Avem deplasări la Oradea, Giurgiu și Iași. Pentru a ajunge în play-off avem nevoie de patru victorii din meciurile de acasă și două din cele din deplasare. Șase meciuri câștigate ne-ar fi suficiente pentru că oricine poate câștiga împotriva oricui”, spune Nikolic care simte nevoia aportului din partea fanilor care nu au mai umplut sala până la refuz în acest sezon, spre deosebire de precedentele. „Fac un apel către toți iubitorii baschetului pentru a veni miercuri la ora 18:00 să ajute echipa să câștige acest meci. În primii doi ani a fost impactul cu prima divizie la baschet, era pentru prima dată când Târgu Jiul era în prima ligă și a fost un boom de început. Nici sezonul trecut sala nu a fost plină până la refuz. Eu am jucat în fața a 50.000 de oameni, am antrenat în fața a 7-8.000 de oameni și știu ce înseamnă asta.”

„Bugetul echipei era la început de trei ori mai mare decât cel de anul trecut, iar cel de acum este cu 30% mai mic decât cel de anul trecut. Poate și spectacolul de pe teren nu este la fel. Este posibil...”   

Slobodan Nikolic, antrenor Energia Rovinari

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: