Un nou eşec în negocierea hotarului de la Rânca

Prefectul judeţului Gorj şi primarii comunelor Baia de Fier şi Novaci s-au întâlnit la Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute, cu o comisie condusă de secretarul de stat Mihai Capră. Scopul întrevederii a fost acela de a rezolva problema hotarului Staţiunii Rânca. După ce lucrurile păreau să intre pe un făgaş mai bun în urma unei discuţii similare avută în biroul prefectului,  la Bucureşti discuţiile au degenerat din nou. “Nu s-a putut ajunge la un consens nici de această dată. Înainte cu o zi avusem aceeaşi discuţie cu primarii celor două localităţi, în biroul meu, şi păreau că lucrurile se vor rezolva. La Bucureşti, discuţiile au degenerat şi nu s-a rezolvat nimic concret în privinţa hotarului Staţiunii Rânca. S-a pus problema constituirii unei Asociaţii Intercomunitare, însă înainte de aceasta va trebui stabilit foarte clar cine ce are la Rânca”, a declarat Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: