Sarkozy avea nevoie de un război care să-l înalţe măcar până la umărul Carlei Bruni şi acum îl are, dar nu ştie ce să mai facă cu el. După ce s-a făcut luntre şi punte uzând de toată diplomaţia pentru obţinerea unei rezoluţii ONU care să-i permită să-şi exerseze capacităţile sale de mic Napoleon s-a şi repezit deasupra Libiei răcnind la fostul său prieten Gaddafi că e dictator. „Piticul atomic”, cum este numit în intimitate, Sarkozy şi-a aranjat ploile cu englezii, a constituit un fel de comitet de iniţiativă şi ţi-a luat zborul către lumea arabă cu scopul limitat de a implementa rezoluţia pe care China şi Rusia n-o votaseră, dar nici nu uzaseră de dreptul lor de veto. Luată pe nepregătite SUA s-a urcat şi ea în căruţa francezilor de frică să nu rămână pe jos. Acum după 5 zile de bombardamente în care bineînţeles că au murit tocmai cei pe care pretindeau că-i apără, civilii, li s-a luat ceaţa de pe ochi şi au observat că gestul lui Berlusconi făcut către partea superioară a capului lui Sarkozy ar putea avea legătură cu realitatea. Pentru că francezul vrea să fie măcar o dată cel mai mare s-a comportat ca şi când el ar fi şeful comitetului de iniţiativă, lucru care a supărat şi Italia, şi SUA şi multe alte ţări care s-au trezit ca din vis amintindu-şi că există NATO. Premierul italian a cerut insistent transferul comenzii operaţiunilor din Libia către NATO, englezul a cerut şi el un control unic al NATO, Norvegia a anunţat că avioanele sale nu vor decola dacă nu li se spune cine comandă operaţiunile, americanii îl critică pe Obama, care n-a cerut permisiunea Congresului şi uite aşa a intrat dracu între aliaţi mai ceva ca în cortul lui Gaddafi! Pentru că Sarkozy s-a plictisit de război se gândeşte deja la pace şi-şi rezervă rolul principal în tratatul care crede că se va încheia. Ministrul francez de externe, Alain Juppe, crede că: ”Franţa a făcut parte din iniţiativa de organizare a intervenţiei militare, ea va face parte din iniţiativa de organizare a păcii” a declarat acesta. Tot el aruncă pe piaţă conceptul de „instanţă de pilotaj politic al operaţiunii” care să reunească miniştrii de externe ai statelor care intervin în Libia şi ai celor din Liga Arabă. Şi bineînţeles la bordul acestei instanţe de pilotaj să fie tot Franţa. În capul lui Sarkozy nu e loc pentru NATO pentru că, zice el, operaţiunea este a ONU, iar ţările participante nu sunt toate membre NATO fapt pentru care NATO nu are ce să caute ci doar să permită sprijinul pe mijloacele militare şi de planificare şi intervenţie ale sale. Până una alta nu se ştie cine-i şef peste cerul Libiei  iar până se va lămuri problema, Rusia cere şi ea încetarea atacului declanşat de avioanele franceze şi trecerea la negocieri pe care se oferă să le prezideze. Liga Arabă, iniţial susţinătoare a  rezoluţiei ONU, dă şi ea declaraţii pe care le dezminte imediat. Ba este de acord cu bombardamentele lui Sarkozy, ba le condamnă. Să nu uităm că şeful acestei ligi este un egiptean, fost ministru de externe în perioada Mubarak, şi care are de gând să candideze la preşedinţia Egiptului post Mubarak! Până când se va clarifica cine-i şef peste acest război, NATO a instaurat blocada în Mediterană şi a chemat membrii săi  să vegheze ca nici o armă să nu intre în Libia. Disciplinaţi, plecăm şi noi cu hârbul-fregata „Ferdinand” şi poate până ajungem se termină balamucul!