Un târgujian a ajuns la spital în şoc hipotermic

Gerul face victime în judeţul Gorj. Ieri, în jurul prânzului, un bărbat a ajuns în şoc hipotermic la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean. Târgujianul a fost găsit în stradă şi transportat cu ambulanţa la spital. Din cauză că a fost în stare de ebrietate, cadrele medicale au încercat să-l convingă pe bărbat să accepte tratamentul.

Nicolae Pescaru are 51 de ani şi este din municipiul Târgu Jiu. Bărbatul are locuinţă însă, ieri de dimineaţă, a plecat în oraş pentru a rezolva câteva probleme. După ce şi-a rezolvat treburile, ca să se încălzească, târgujianul a consumat băuturi alcoolice după care a căzut în stradă. Nicolae Pescaru susţine că îl dor picioarele şi din cauza gerului nu a mai putut să mai meargă. „Nu sunt un om al străzii pentru că am casă dar am plecat în oraş cu probleme şi au început să mă doară picioarele că sunt bolnav şi am căzut. Am îngheţat de frig pe zăpadă şi apoi m-au dus la spital. Acum mă simt mai bine dar picioarele tot mă dor. Nu vreau să-mi facă nimic pentru că o să mă fac bine singur şi plec acasă”. „Am primit un pacient în vârstă de 51 de ani în stare de ebrietate şi cu şoc hipotermic din cauza frigului. Noi am încercat să-i administrăm tratament dar a refuzat iniţial dar în cele din urmă a fost de acord”, declară Liliana Crăciun, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe. 

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: