Un târgujian deţine o echipă de fotbal în Anglia. Are 16 ani!

Mihai Alexandru Rădoi, un tânăr în vârstă de 16 ani, din Târgu Jiu, a înfiinţat o echipă de fotbal în Anglia. Formaţia evoluează în divizia a 13-a şi este formată în special din sportivi români. Târgujianul este pasionat de sportul cu balonul rotund şi are în plan să pună bazele unei academii de fotbal.

Alex, aşa cum îi spun apropiaţii, locuieşte în Anglia de 11 ani. Părinţii săi au plecat din România pentru un trai mai bun. Au lucrat în Anglia o perioadă de timp, iar de trei ani au deschis un magazin alimentar cu produse româneşti, în Chingford.

Alex a finalizat studiile liceale, iar acum este în primul an de colegiu şi va studia informatica. Tânărul este pasionat de fotbal, aşa că şi-a propus să înfiinţeze o echipă. Și a reuşit!

„Suntem într-o zonă unde locuiesc destul de mulţi români. Ne-am adunat mai mulţi prieteni, am început să jucăm fotbal de plăcere, o echipă de cinci, pe teren redus, aşa cum face toată lumea, în weekend, să joace un fotbal. De acolo ne-am decis să facem o echipă de 11 pentru românii care sunt aici în zonă. Echipa a luat naştere la începutul anului 2018. Evoluează în divizia a 13-a din 24. Iniţial trebuia să evoluăm în divizia a 15-a, am avut nişte meciuri puternice, cu nişte echipe chiar bune, şi ne-au reevaluat. Este primul nostru sezon, care începe pe 1 septembrie. Mai avem câteva divizii şi vom evolua la semi-profesionişti”, a declarat Mihai Alexandru Rădoi.

Echipa se numeşte Chingford United FC, iar sportivii sunt în cea mai mare parte români. Mai sunt şi câţiva englezi, bulgari şi polonezi. Alex este preşedintele clubului, dar şi unul dintre atacanţii echipei. Se bucură de susţinerea familiei, dar mai ales a tatălui său, Octavian, alături de care conduce echipa. Cristian Văşcaru, din Cluj, este antrenorul echipei.

 Echipa de români, susţinută de englezi

Alex crede că nu ar fi reuşit să înfiinţeze, dar mai ales să menţină o echipă de fotbal în România. Peste hotare a găsit înţelegere la autorităţile locale, cu care mărturiseşte că vorbeşte periodic. „În general am întâlniri cu primăria locală cam o dată pe lună, dar este nevoie de alte informaţii sau de noi proiecte care se ivesc în comunitate. Terenul îl închiriem de la primărie în timpul sezonului, afilierea se plăteşte către ligă, federaţie. Într-adevăr, primăria ne ajută cu publicitate, cu mici fonduri când este nevoie, dar 90-95% noi plătim tot. Terenurile le folosim gratis, în afara sezonului, câteva luni, pentru antrenamente. Toate echipele de genul nostru cer de la jucători bani, iau undeva la 150 de lire pe jucător la începutul sezonului, noi nu am luat nimic. Clubul va fi finanţat de noi, eu, antrenorul, tata, am mai găsit un mic sponsor care a spus că ne ajută cu echipamentele”, a mai spus tânărul.

 Vrea academie de fotbal

Târgujianul nu crede că va mai reveni în România. Spune că nu îi place direcţia spre care se îndreaptă ţara noastră şi a criticat lipsa de implicare a autorităţilor pentru sprijinirea activităţii sportive. De altfel, tânărul spune că îşi va urma visul acolo unde se află. Mai mult, a iniţiat demersurile în vederea înfiinţării unei academii în Chingford. „Un proiect pe care încercăm să mergem este academia pe care încercăm să o deschidem de anul viitor. Pe asta ne focalizăm. Echipa e pe locul I, dar apoi va fi academia, pentru toţi copiii din zonă, de orice naţionalitate. E ceva frumos pentru copiii români, care nu au posibilităţi. Încercăm să facem ceva pentru comunitate. Cu academia o să trebuiască să plătim antrenori, terenul, dar se va plăti pe oră. Va fi o taxă mai mică decât la alte academii, să ieşim măcar la zero, să nu tot dăm noi bani. Ideea nu este să fac profit, o fac din plăcere”, ne-a explicat Mihai Alexandru Rădoi.

Vizualizări: 12,358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: