Unde puteți dona pentru refugiați

Mai multe organizații neguvernamentale din județul Gorj s-au mobilizat și au organizat primele cinci centre de colectare pentru alimente neperisabile, produse de igienă, spirt, ser fiziologic, măști,  haine, saltele, pături și medicamente, care să ajungă în Ucraina. 

“Suntem în contact cu alte organizații din țară, dar și din Ucraina, și informațiile noastre arată că acestea sunt acum nevoile. Coordonatorul campaniei de strângere de donații pentru locuitorii din Ucraina este Adela Vlădoiu, președintele Asociației Colour your Dreams”, a transmis Grupul de inițiativă ”Gorj pentru Ucraina”. 


În Târgu Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu sprijină demersul prin punerea la dispoziție a unui spațiu la Stadionul Municipal, lângă Centrul de Vaccinare, unde voluntarii din organizațiile nonprofit asigură un program de primire a donațiilor între 10:00 și 20:00. 

În Novaci, donațiile pot fi duse la Casa de Cultură, în Motru la Clubul Copiilor, în Rovinari la Asociația ”Glasul Sufletului”, iar în Polovragi la Căminul Cultural și sala de sport. Și în aceste localități a fost desemnat un coordonator.

Vizualizări: 676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: