Unităţi cu activitatea suspendată

Mai multe unităţi de pe raza judeţului s-au ales săptămâna trecută cu activitatea suspendată în urma controalelor efectuate de către inspectorii sanitar-veterinari. Din cauza neregulilor constatate, s-au aplicat două ordonanţe de suspendare a activităţii în două magazine alimentare din Tismana-Pocruia şi comuna Berleşti pentru deficienţe de igienă şi o ordonanţă de interzicere a activităţii într-un snack-bar din Târgu-Jiu pentru deficienţe structurale. Ion Iliuţă, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, spune nu au lipsit nici obişnuitele amenzi: „De asemenea, am aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 4900 lei, în şase unităţi de comercializare cu amănuntul situate în comuna Scoarţa, Plopşoru, comuna Bălăneşti, comuna Logreşti, Tismana şi într-o farmacie veterinară din Târgu-Jiu. Printre abaterile constatate în aceste situaţii se numără nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind depozitarea produselor alimentare, manipularea şi etichetarea necorespunzătoare sau depozitarea în condiţii improprii a unor medicamente şi absenţa evidenţelor specifice în farmacia veterinară”. Pe parcursul săptămânii trecute, au fost efectuate 92 controale în unităţi situate în Târgu-Jiu, Bumbeşti-Jiu, Rovinari, Tismana, Motru, Tg.-Cărbuneşti, Tismana, Novaci, comunele Logreşti, Berleşti, Tismana, Stăneşti, Săcelu, Bengeşti-Ciocadia, Bălăneşti, Peştişani, şi Scoarţa. Astfel, au fost verificate 22 unităţi de procesare pâine, specialităţi de panificaţie, patiserie şi prăjituri proaspete, două unităţi de morărit, două unităţi de achiziţie şi prelucrare ciuperci din flora spontană, o unitate de ambalare a produselor alimentare, două unităţi de procesare a cărnii, o tabără şcolară, 40 unităţi de comercializare cu amănuntul şi ridicata, două supermarket-uri, şapte unităţi de alimentaţie publică şi colectivă, o fabrică de lapte, trei centre de prelucrare a laptelui, nouă  farmacii veterinare şi zece unităţi de învăţământ din judeţ, care continuă să prepare şi să desfacă produse alimentare în perioada de vară.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: