Universitatea Craiova ar putea juca un amical în week-end

Jucătorii Universităţii Craiova şi-au reluat miercuri pregătirile, după cele trei zile de pauză de care au avut parte. Excepţie au făcut cei şase internaţionali: Nicuşor Bancu, Andrei Ivan (convocaţi la naţionala mare de Mirel Rădoi), Vladimir Screciu, Ştefan Baiaram, Alexandru Cîmpanu şi Jovan Markovic (aflaţi sub comanda lui Florin Bratu, la selecţionata U21).

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, îşi doreşte disputarea unui meci amical în pauza competiţională, aşa că sunt şanse mari ca sâmbătă după-amiază, alb-albaştrii să întâlneaască divizionara secundă ACS Viitorul Târgu Jiu, într-o partidă de verificare pe unul din terenurile din complexul „Lunca Jiului”, unde se află cantonamentul Universităţii Craiova.

În această pauză competiţională se înlocuieşte suprafaţa de joc de pe stadionul “Ion Oblemenco”, iar primul meci pe noul gazon va fi Universitatea Craiova – Academica Clinceni, luni, 18 octombrie, de la ora 20.30, contând pentru etapa a 12-a a Ligii I. Gruparea din Bănie a pus deja în vânzare biletele pentru acest joc, la care vor avea acces, cel mai probabil, fanii care sunt vaccinaţi ori au trecut prin boală în ultimele trei luni, ţinând cont de incidenţa de infectare din Craiova.

„După această pauză competițională, luăm cu asalt stadionul „Ion Oblemenco” pentru duelul cu Academica Clinceni de luni, 18 octombrie. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să contiuăm împreună parcursul bun și să obţinem a 3-a victorie consecutivă din campionat. Fii alături de „lei“ şi achiziţionează bilete atât online, prin platforma Eventim, cât și de la toate punctele noastre de vânzare tradiționale. Știința e mare și-n teren, și-n tribune, așa că următorul pas îl facem împreună” este anunţul Universităţii Craiova.

Biletele la meciul cu Clinceni costă: 15 lei la Peluza Nord, 30 de lei la Tribuna a II-a, 40 de lei la Tribuna I şi 70 de lei sau 100 de lei la VIP 1/2.

Vizualizări: 627

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: