Universitatea Craiova ar putea renunţa la 10 jucători

Universitatea Craiova încheie anul cu o serie de șapte meciuri fără victorie în Liga 1 şi ar putea începe anul următor fără o parte dintre jucători. Antrenorul Laurențiu Reghecampf ar fi întocmit deja “lista neagră” cu jucătorii care vor pleca în această iarnă.

Egalul cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-1, de sâmbătă, a fost al patrulea la rând în Liga 1 pentru echipa din Bănie care a ajuns la şapte meciuri fără victorie. Universitatea Craiova ocupă locul 5 în clasament, la egalitate de puncte cu Rapid iar Farul ar putea să-i egaleze pe “alb-albaștri” dacă se va impune în duelul de luni cu Dinamo.

Potrivit celor de la Fanatik sunt zece jucători pe lista neagră a lui Laurențiu Reghecampf care va începe în iarnă curăţenia. Este vorba despre Mirko Pigliacelli, Ștefan Vlădoiu, Mihai Bălașa, Antoni Ivanov, Matteo Fedele, Alexandru Crețu, Mihai Căpățână, Gustavo, Ionuț Vînă și Mihai Roman. 

Reghecampf nu a vorbit până acum de plecări din lot dar a pus semieşecul cu Mediaş pe seama accidentărilor din lot. Totuşi problema pare mult mai complexă la Craiova şi s-ar putea renunţa în iarnă la o serie de jucători care nu au dat randament ori au avut numeroase probleme medicale. "Trecem printr-o perioadă mai dificilă, nu aveam cum să pierdem puncte la Mediaș dacă aveam efectivul de jucători și parcursul pe care l-am avut înainte. Sunt multe accidentări, asta ne-a costat. Am mare încredere în jucători că la anul vom reveni mai bine, vom intra în play-off și vom pune probleme echipelor importante", a spus Laurențiu Reghecampf, la finalul partidei cu Gaz Metan Mediaș.

Vizualizări: 1,252

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: