Universitatea Craiova vrea un fost portar de la Pandurii  

Universitatea Craiova testează piaţa portarilor pentru a a duce un înlocuitor lui Mirko Pigliacelli şi s-a orientat către un fost pandur. Descoperit şi lansat de Pandurii, portarul Astrei, David Lazar, convocat acum în premieră la echipa națională, este dorit acum şi de Craiova.

Lazar a fost promovat de cei de la Pandurii Târgu Jiu, când avea doar 18 ani. Acesta a ajuns în 2010 la Pandurii şi a rămas timp de şapte ani sub contract cu gruparea gorjeană deşi doi ani a fost împrumutat la Voinţa Sibiu, în 2011, şi la FC Botoşani, în 2014. Lazar a făcut parte din echipa care, în 2013 devenea vicecampioană a României şi se califica în grupele Europa League şi a jucat pentru Pandurii în Europa League şi în 2016, în meciurile cu Maccabi Tel Aviv.

Lazar a fost desemnat cel mai bun portar din sezonul trecut, conform monitorizării InStat, dar e sub contract cu giurgiuvenii, deci nu se poate transfera liber de contract. Clubul lui Ioan Niculae speră să obțină măcar 500.000 de euro de pe urma afacerii.

Oltenii au tratat recent și pentru achiziționarea unui alt fost pandur,  Mihai Răduț, tot de la Astra. În urmă cu un deceniu era cotat ca unul dintre tinerii cei mai talentați din campionat și ajungea la FCSB de la Internațional Curtea de Argeș, în schimbul a 800.000 de euro.

Vizualizări: 700

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: