Urmăritul penal Ciurel, director cu susţinerea guvernului

Președintele Consiliului de Supraveghere din Complexul Energetic Oltenia, Gabriel Dumitrașcu, a remis un comunicat de presă din care rezultă că poți să conduci cea mai mare companie energetică pe cărbune din ţară chiar dacă ai prejudiciat-o cu 84 de milioane de lei. Motivul? Faptele cercetate acum de DNA cu privire la trei infracţiuni de abuz în serviciu ale lui Laurenţiu Ciurel sunt vechi şi nu mai produc efecte în 2014. Prin urmare, Laurențiu Ciurel rămâne director general executiv, anunţă Consiliul de Supraveghere. Reacţia nu este surprinzătoare, câtă vreme Dumitraşcu este numit de stat în Consiliul de Supraveghere, iar afacerea de care este acuzat Ciurel a fost în folosul unei case de avocatură administrată la acea vreme de Dan Şova, la care senior parnter era actualul premier Victor Ponta.

Laurențiu Ciurel rămâne director general executiv la Complexul Energetic Oltenia, a anunțat șeful Consiliului de Supraveghere al companiei, Gabriel Dumitrașcu. Anunțul vine în contextul în care Laurențiu Ciurel este urmărit penal într-un dosar care are legătură cu complexurile energetice pe care le conduce acum. Liderii sindicali din FNME au cerut demisia lui Ciurel, la fel şi câţiva politicieni din opoziţie, măcar pentru motivul că o companie ce urmează a fi listată la bursă ar avea de suferit având în fruntea ei un manager cu probleme penale.

CS: „Faptele incriminate nu îşi mai produc efecte”

Laurențiu Ciurel este acuzat de săvârșirea a trei fapte de abuz în serviciu, în contul său fiind trecut de către procurorii DNA un prejudiciu de 84 de milioane de lei. Chiar și așa, zi după zi apar susținătorii acestuia de la partid (PSD) și de la Guvern. Gabriel Dumitrașcu, șeful privatizărilor din Guvern și președinte al Consiliului de Supraveghere, a transmis printr-un comunicat de presă că a aflat de începerea acțiunii penale împotriva lui Ciurel, dar că acesta rămâne pe funcție. Motivul: faptele au fost săvârșite anterior dobândirii calității de director general executiv la Complexul Energetic Oltenia. Întrebarea ar fi dacă el ar mai fi fost selectat dacă nu avea cazierul curat sau se invoca și atunci că a făcut abuzul fără să știe că o să vrea să fie director la marea companie rezultată după reorganizare. În plus, CE Rovinari, compania păgubită în 2007-2008, este acum inclusă în CE Oltenia, iar controlul este în continuare la Laurențiu Ciurel. “Analizând legislația aplicabilă, penală sau civilă, contractul de mandat si regulamentele interne, am constatat ca acestea nu prevăd sancțiuni sau limitări ale atribuțiilor persoanei suspectate, în această fază a procesului penal. Pentru respectarea principiului prezumției de nevinovăţie, coroborat cu faptul că toate faptele incriminate nu îşi mai produc efecte in prezent, motiv pentru care activitatea curentă nu este afectată, membrii Consiliului de Supraveghere au decis că domnul Ciurel Laurențiu își poate continua activitatea”, se arată în comunicatul de presă semnat de Dumitrașcu.

Dumitraşcu le cere angajaţilor CE Oltenia să colaboreze cu organele de urmărire penală. “Membrii Consiliului de Supraveghere pun în vedere tuturor angajaţilor societăţii inclusiv  membrilor Directoratului să colaboreze onest cu instituţiile abilitate, în vederea clarificării tuturor aspectelor care concură la aflarea adevărului”, încheie acesta.

REACȚIE

Liderul sindical Constantin Mitrescu declară că rămânerea lui Laurențiu Ciurel în fruntea companiei ar putea prejudicia ancheta, el fiind cel care are acces la toate documentele firmei. Mitrescu mai spune că Ciurel este liantul dintre PSD și banii din minerit și energie. „Vă mai amintiți agenda pe care Ciurel avea trecuți banii pe care-i dăduse. Pe listă era și PSD”, adaugă Mitrescu.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: