Utilajele primăriei Runcu, pregătite pentru deszăpezire

Primii fulgi de nea au căzut la Runcu încă de acum patru zile. Autorităţile locale spun că sunt pregătite să intervină pentru a face deszăpezirea în cazul în care neaua se va aşterne. Revizia utilajelor din dotare a fost finalizată, iar pe lângă drumurile din comună au fost puse grămezi de nisip. Pentru că deszăpezirea se face în regim propriu, administraţia locală scuteşte sute de mii de lei anual.

Comuna Runcu are aproximativ 140 de km de drumuri comunale şi săteşti. Autorităţile locale garantează că nu vor fi probleme iarna aceasta cu deszăpezirea. Utilajele sunt pregătite să intervină, spune primarul Adi Câmpeanu. “Primăria Runcu este pregătită să facă deszăpezirea. Sunt echipate patru utilaje cu lame de zăpadă, respectiv două buldoexcavatoare şi două tractoare. În dotare mai avem două sărăriţe pentru împrăştierea materialului antiderapant. Salariaţii Serviciului de Utilităţi Publice în număr de 7 persoane plus 10 oameni de la legea 416 se vor ocupa de acest lucru. S-au stabilit echipele. Am procurat aproximativ 400 tone de nisip, deci suntem pregătiţi pentru sezonul rece”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu.

În pantele în care de regulă sunt probleme, autorităţile au depozitat şi grămezi de nisip astfel încât la un viscol puternic să fie împrăştiat pe drum. Unul dintre utilaje va fi manevrat chiar de primarul Adi Câmpeanu. “Activitatea de deszăpezire este coordonată de mine. Mă voi asigura să nu fie probleme la nivelul comunei. Eu lucrez pe unul dintre utilaje. Pe buldoexcavatorul cumpărat în urmă cu două luni”, a precizat primarul.

Primăria Runcu este printre puţinele la nivel de judeţ care asigură deszăpezirea în regie proprie.

Vizualizări: 2,860

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: