Văcaru: Nu există probleme la CEO, atâta timp cât nu le cunosc

Alin Văcaru, prefectul judeţului Gorj, nu vede problemele Complexului Energetic Oltenia, pe motiv că nu a fost informat. Nu este prima declaraţie de acest fel. Nici măcar cele 2000 de disponibilizări nu i-au atras atenţia, atât timp cât oamenii nu au venit în faţa Prefecturii pentru a-şi spune păsurile. Prefectul nu aude nici semnalul de alarmă tras de conducerea Parcului Industrial, care se plânge de lipsa investitorilor. Pentru Văcaru toate lucrurile merg ca pe roate în judeţul Gorj.

Reporter: Complexul Energetic Oltenia riscă să ajungă în situaţia celui de la Hunedoara. Vă îngrijorează această situaţie?

Alin Văcaru: V-am mai explicat! Atât timp cât nu se cere sprijinul consider că nu sunt probleme acolo. Dacă sunt probleme, domnul Laurenţiu Ciurel mi le va transmite şi mie. Din discuţiile pe care le-am avut atât cu domnul Ciurel, cu domnul Cosmin Popescu şi cu domnul Daniel Antonie, am înţeles că Guvernul a făcut demersuri mari şi s-au rezolvat anumite lucruri. De exemplu: diminuarea taxei de injecţie. Chiar dacă era pentru toţi producătorii, CEO era cel mai păgubit, avea cea mai mare taxă, la fel şi cu consumul de energie pentru regimul propriu. Lucrurile sunt îmbucurătoare, dacă sunt alte probleme pe care eu nu le ştiu, la momentul acesta, vi le va spune domnul Ciurel.

Rep.: Într-o emisiune televizată foştii miniştrii ai energiei spuneau că domnul Ciurel e vinovat de actuala situaţie a CE Oltenia. Ce părere aveţi?

A.V.: Domnul Andrei Gerea ştie mai bine dacă este vinovat sau nu este vinovat domnul Ciurel. Eu nu cred. Dacă eu aş ocupa o funcţie de ministru şi aş şti că este vinovat cineva pentru ceva aş lua măsuri cu respectivul.

Rep.: Şi atunci cine este vinovat de dezastrul CEO, nu funcţionează grupurile energetice, sunt trimişi acasă oamenii?

A.V. V-am spus atâta timp cât nu mi se cere sprijinul, nu sunt probleme grave la CEO. Nu este primul an când nu produc grupurile energetice şi anul trecut şi acum doi ani a fost această situaţie.

Rep.: Se cere autorizaţie pentru un parc eolioan în Gorj, energia eoliană tinde să dea la o parte producătorii tradiţionali, iar dumneavoastră spuneţi că nu sunt probleme?

A.V.: Încă o dată vă spun că atâta timp cât nu se cere sprijinul nu sunt probleme la CEO. În ultimele discuţii cu conducerea CEO mi s-a spus că s-au făcut demersuri şi s-au rezolvat multe lucruri. Nu ştiu multe lucruri nici despre mixul energetic, în primul rând trebuie să iasă Hidroelectrica din insolvenţă şi abia după aceea putem discuta despre un mix energetic.

Rep.: Gorjul nu are alternative pentru minerit şi energie. Chiar domnul Pasti, directorul Parcului Industrial, a spus că investitorii nu vin în Gorj.

A.V.: Nu comentez ce spune domnul Pasti. Nu ştiu ce informaţii are domnul Pasti, de unde are aceste informaţii. De comentat e uşor să comentăm, să ne spunem părerea. Eu ce pot să vă spun e că sunt şi vor veni investitori în Gorj. Chiar am discutat cu domnul Cârciumaru despre acel contract cu nemţii care se pare că se va finaliza. Mai este un om de afaceri din Gorj care în următoarea perioadă se pare că va crea locuri de muncă aici, pe garnituri şi fel şi fel de cilindri. Deci nu e îngrijorător, nu ştiu de unde are domnul Pasti aceste informaţii. Eu nu le comentez.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: