Val de concursuri la instituţiile deconcentrate

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a pregătit o nouă serie de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de director la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Dacă la APIA se dă o lupă acerbă între mai mult de doi candidaţi, la AJOFM lucrurile par să fie mai aşezate până acum depunându-şi dosarul doar Romeo Chiriac, şeful Biroului de Formare Profesională din cadrul instituţiei.

Primul concurs este programat să aibă loc pe 5 iulie şi este vorba de cel pentru ocuparea funcţiei de director în cadrul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Aici lupta se va da între Mihai Versin, actualul director interimar şi Corina Dorobanţu, consilier superior în cadrul instituţie. Un alt treilea nume vehiculat că ar participa la concurs este cel al lui Traian Crăc, fostul director coordonator al APIA Gorj. Acesta însă nu confirmă zvonurile cu atât mai mult cu cât nu există nici susţinere din partea Partidului Democrat Liberal. Până la ora actuală însă, nici unul dintre cei doi candidaţi nu şi-au depus încă dosarul de înscriere la concurs. „Eu încă nu m-am decis definitiv, nu exclud o eventuală candidatură având în vedere că sunt un cunoscător al problematicii din APIA. Voi depune dosarul”, a declarat Mihai Versin, directorul executiv interimar al APIA Gorj. Corina Dorobanţu, consilier superior în cadrul instituţiei, este încă nehotărâtă deşi se bucură de susţinerea partidului. „Este o temă pe care o iau în discuţie. Posibil că da. Nu am depus dosarul încă, mai am timp până vineri”, a declarat Corina Dorobanţu.  

DOSARE

Cu susţinerea Uniunii pentru Progresul României, filiala Gorj, Romeo Chiriac a fost prezent ieri la ANFP unde şi-a depus dosarul de participare. „M-am deplasat la sediul ANFP şi mi-am depus dosarul pentru concursul din data de 18-20 iulie pentru ocuparea funcţiei de director executiv de la AJOFM”, a declarat Romeo Chiriac. Actuala directoare a instituţiei, Mihaela Moţa este în prezent în concediu de odihnă.

    

SUSŢINERE

Schimbările la deconcentrate au început în urma unei şedinţe a PDL , când i s-a retras sprijinul directoarei de la APIA, Delia Mercioiu. Tot atunci fusese luată în discuţie şi demiterea lui Teodor Popescu de la Ape Gorj, dar recent liderul PD-L Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu, a anunţat că acesta rămâne pe funcţie.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: