Vâlceanu: Blaga va veni pe 17 ianuarie şi va numi un preşedinte!

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal Gorj, Dan Vâlceanu, a comentat declaraţiile făcute de colegii săi de partid, dispuşi să pună în fruntea formaţiuni politice o persoană de la USL! Vâlceanu, şi el „candidat“ la funcţia de preşedinte, spune că îi aşteaptă pe cei de la centru să vină la Gorj şi să numească o persoană. Între timp, speră ca aceste declaraţii să înceteze pentru că afectează imaginea partidului.

Reporter: Domnule Vâlceanu, colegii dumneavoastră se întâlnesc pe ascuns şi încearcă să găsească un preşedinte pentru PD-L. Culmea este că se uită şi în ograda USL. Cum comentaţi această situaţie?

Dan Vâlceanu: Din punctul meu de vedere sunt dezorientaţi. Atâta tot. Ştiu că l-au sunat şi pe Cosmin Popescu şi pe Marcel Romanescu. Sper să intervină Bucureştiul şi să pună o persoană interimar, pentru că imaginea PD-L este dezastruoasă în acest moment. Nu poţi să faci asta. Mai bine spui direct, vreau să fiu eu. Eu ştiu că vor mai mulţi, şi Liviu Cotojman şi Ion Fugaru.

Rep.: Sunt unii care nu sunt de acord cu o eventuală numire a dvs. Cum comentaţi?

D.V.: Am mai spus, nu pot să vorbesc despre aşa ceva cât timp noi avem un preşedinte. Eu sunt în concediu acum, până în jurul datei de 15 ianuarie. Am înţeles că va veni preşedintele Vasile Blaga în jurul datei de 17 ianuarie. Vom vedea.

Rep.: Cei care s-au poziţionat împotriva dvs. motivează prin faptul că sunteţi apropiat de Ion Ruşeţ. Această asociere cu domnul Ruşeţ pare să vă dezavantajeze.

D.V.: Ce asocieri fac ei, e treaba lor. Nu sunt din acela care dă cu biciul să iasă el bine. Aşa s-a întâmplat mereu. Când era dl Manţog mă asociau cu domnul Manţog, acum cu domnul Ruşeţ. Când va fi altul mă vor asocia cu acela. Sunt un om de echipă.

Vizualizări: 235

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: