Valentin Popa este noul preşedinte al CNSLR Frăţia

Consilierul judeţean PSD Valentin Popa a fost ales ieri preşedinte al filialei Gorj a CNSLR Frăţia, organizaţie în cadrul căreia a fost prim-vicepreşedinte până acum. Acesta nu a avut un contracandidat, fostul preşedinte Constantin Retezeanu, consilier judeţean liberal, precizând că a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat, după ce a fost în fruntea filialei timp de 12 ani. Valentin Popa a fost singurul aspirant la şefia organizaţiei sindicale, el urmând să îl aibă ca prim-vicepreşedinte de acum încolo pe Toni Cătuţ, lider sindical la Petrom. Printre vicepreşedinţii aleşi ieri se numără şi Emil Ciongaru şi Constantin Blejan, ambii fiind consilieri municipali PSD.  Social-democratul din fruntea CNSLR-Frăţia este preşedinte al filialei Gorj a Federaţiei Sanitas şi în urmă cu un an a fost în conflict cu Retezeanu, nefiind de acord cu candidatura acestuia pe lista PNL pentru un post de consilier judeţean. Noul preşedinte spune că îşi propune să realizeze foarte multe lucruri în funcţia respectivă, dar afirmă că îi va fi greu să îşi îndeplinească obiectivele pentru că "problemele sunt multe". CNSLR Frăţia este una dintre cele mai mari structuri sindicale din Gorj, alături de Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, organizaţia neremarcându-se însă în ultimii ani prin acţiuni sindicale deosebite, numărul membrilor săi scăzând în permanenţă, ajungând acum să aibă circa 10.000 de cotizanţi. CNSLR Frăţia Gorj a fost condusă până în 1995 de actualul prefect de Gorj Ion Florescu. Acesta a devenit atunci subprefect al judeţului, iar ulterior a fost deputat şi senator pe listele PSD, locul său în fruntea organizaţiei fiind luat de Constantin Retezeanu.
 


Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: