Variantă pentru păstrarea angajaţilor de la Cariera Ruget

Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, a găsit o altă soluţie pentru cei 400 de angajaţi ai Carierei Ruget care au rămas fără activitate acum, odată cu închiderea exploatării de către Complexul Energetic Oltenia. Aceea de a deschide perimetrul spre Olteţu. În prezent, angajaţii fac doar lucrări de mentenanţă.

Resemnat fiind de faptul că exploatarea minieră Ruget va fi închisă, iar cea de la Bustuchin nu va fi redeschisă, primarul Liviu Cotojman spune că se luptă pentru deschiderea unei noi exploatări Ruget-Alunu cu vehicularea excavatorului spre Olteţu, judeţul Vâlcea. „Mă lupt să redeschid perimetrul celălalt spre Olteţu. Şase-şapte ani ar fi activitate pe raza localităţii. Deja, împreună cu Berbeşti şi cu cei de la zona noastră, de la  Seciuri, am făcut demersuri necesare, am făcut o simulare a traseului şi am luat avizul de la cetăţeni. Rămâne ca CEO să aloce sume necesare pentru a negocia proprietarii şi să avem continuitate. Iniţial cei de la Complex au zis că e varianta plauzibilă pe care o susţin şi dumnealor pentru continuitatea locurilor de muncă”, a declarat Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia.

Cei 400 de angajaţi ai Carierei Ruget care riscă să-şi piardă locurile de muncă, odată cu încetarea exploatării în zonă, se ocupă doar de activităţi de întreţinere. „Lucrează în această carieră, numai că salariaţii respectivi au alte preocupări, adică unitatea minieră le-a dat alte sarcini, revizii, altă meserie pentru care nu sunt pregătiţi profesional. Am înţeles că şi măsura de protecţie expiră cât de curând, care presupunea ca în momentul în care se închide o carieră să fie preluaţi de alte unităţi din cadrul Complexului. Se pare că au activat o ordonanţă şi nu vor să-i mai preia, să-i trimită direct acasă în baza ordonanţei”, a mai spus Liviu Cotojman.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: