Variante pentru înlocuirea lui Mingote

Portarul Pandurilor, Pedro Mingote, va lipsi de la antrenament o perioadă de cel puţin 10 zile, din cauza unei accidentări, a anunţat Valentin David, antrenorul cu portarii. "După aceea va mai fi nevoie de o perioadă de 7-8 zile de acomodare la efort şi antrenamente specifice pe care le-a pierdut în perioada în care a lipsit din Antalya. Nu-mi fac probleme, este un profesionist şi va recupera", a spus David. Ca urmare a accidentării lui Mingote, Pandurii nu se va putea baza pe acesta, sâmbătă, la jocul cu Oţelul Galaţi. Mingote are o ruptură musculară intercostală aşa că lusitanul trebuie să ia o pauză de la pregătiri. Concurenţa pe postul de titular în poarta pandurilor este una mare, între Mingote, Stanca, Lazar şi noua achiziţie, polonezul Michal Gliwa. "Este un portar valoros, care vine dintr-un campionat valoros, din Polonia, de la o echipă bună. Cu siguranță poate pune în pericol postul de titular, altfel nu-l opream. Vreau să existe o concurență, vreau să se simtă presiunea celui nou venit asupra celor doi portari foarte valoroși pe care-i avem, Stanca și Mingote", a mai spus David. (A.P.)

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: