Veljkovic şi Liţu nu vin la Pandurii

Managerul general al clubului Pandurii neagă transferul celor doi atacanţi despre care presa a scris în ultima perioadă că ar fi ajuns la un acord sau sunt în curs de perfectare a unui transfer la Pandurii. Viorel Temelescu a precizat ieri pentru Gorj TV că Rade Veljkovic şi Alin Liţu nu se pregătesc cu Pandurii şi nu vor veni la echipa din Târgu Jiu chiar dacă au existat unele discuţii pentru aducerea celor doi jucători la un moment dat.

David Constantinescu

Reporter: Sunt adevărate speculaţiile referitoare la venirea lui Veljkovic şi Liţu la Pandurii, sunt negocieri în acest sens?

Viorel Temelescu: Se speculează mult în această perioadă. Ştim că foarte mulţi impresari vin acum să discute şi să-şi prezinte "marfa". Suntem într-adevăr în anumite discuţii cu impresarul lui Rade, dar deocamdată  nimic nu este cert, fiindcă cei de la CFR Cluj au alte propuneri, alte gânduri cu acel atacant.

Rep.: Cam cât estimaţi că sunt şansele ca Veliovici să vină la Pandurii în noul sezon?

V.T.: Nu pot să spun acum, pentru că nu am  antamat o discuţie fermă cu cei de la CFR.

Rep.: Dar din ce aţi discutat cu impresarul jucătorului, el ar fi de acord să vină la Pandurii?

V.T.: Impresarul este de acord, dar să nu uităm că jucătorul este sub contract cu  CFR Cluj şi este obligat să facă ce-i spun cei de la CFR.

Rep.: Dar de Litu ce puteţi spune, vine la Pandurii?

V.T.: Liţu şi-a exprimat dorinţa de a juca la Pandurii, a avut şi o discuţie cu Sorin Carţu, însă preşedintele Condescu a spus la sfârşitul campionatului că noi nu vom mai lua jucători împrumut. Toţi jucătorii care vin la Pandurii trebuie sa fie ai echipei noastre.

Rep.: Dar Steaua n-ar fi dispusă să-l vândă? Vrea doar să-l împrumute pe Liţu?

V.T.: Steaua ar fi dispusă să-l vândă, dar la un preţ pe care noi nu ni-l putem permite.

Rep: În condiţiile acestea mai sunt şanse ca Liţu să vină la Pandurii?

V.T.:În condiţiile actuale, nu!

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: