Verdict aşteptat pentru evazionistul de 1 milion de euro

Omul de afaceri Petru Blanda, de loc din Dâmboviţa, a vorbit miercuri pentru ultima dată în faţa unui judecător de la Tribunalul Gorj înainte să afle verdictul pe care acesta îl va pronunţa în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală. Acesta a intrat în atenţia anchetatorilor gorjeni încă din 2015, când a şi fost reţinut şi arestat preventiv, după ce inspectorii ANAF au descoperit că ar fi introdus în contabilitatea firmelor sale câteva sute de facturi, peste 300, pentru a înregistra operaţiuni comerciale fictive. Scopul era acela de a diminua baza impozabilă şi de a plăti statului cât mai puţine taxe şi impozite. Prejudiciul calculat de anchetatori depăşeşte un milion de euro.

Ecrprod Târgovişte avea sute de angajaţi la un moment dat şi, pentru că îi mergea bine, firma s-a extins şi la Târgu Jiu, aşa fiind înfiinţată Ecrprod Târgu Jiu, care, printre altele, a executat lucrări la infrastructura din cartierul Primăverii din municipiu, cunoscut şi drept cartierul strămutaţilor de lux din minerit.

Prejudiciul calculat de anchetatori este estimat la circa 5 milioane de lei. În urmă cu un deceniu, afaceristul din Târgovişte a mai avut parte de acuzaţii de evaziune la el în oraş, în cele din urmă primind o condamnare de 3 ani cu executare, din care a executat doar o parte. Ar mai avea un rest de peste 700 de zile, în faţa instanţei de la Târgu Jiu el recunoscând că după pronunţarea acelui verdict a stat o vreme ascuns prin Constanţa, în speranţa că i se va pierde urma şi nu va ajunge în spatele gratiilor.

Blanda a menţionat că în perioada de „pribegie” oameni de-ai săi de încredere din firmă îl contactau şi se întâlneau cu el pentru a pune la cale afaceri cu care firmele să supravieţuiască. Afaceristul afirmă că de abia acum a descoperit că, de fapt, directorii săi înfiinţaseră la Mătăsari propria firmă, prin care treceau toate ordinele de compensare pe care le încasau de la fosta Companie Naţională a Lignitului Oltenia pentru Ecrprod Târgu Jiu.

Blanda a vorbit despre zeci de documente contabile existente la dosar care ar atesta faptul că oamenii săi au retras fix câte 5000 de lei de mai multe ori pe zi, ceea ce, în opinia sa, ar dovedi faptul că nu el e vinovat de evaziune, ci alţii de delapidare. Afaceristul a indicat şi numele unor „vinovaţi” de astfel de fapte din Târgovişte şi Târgu Jiu, care au avut însă doar calitatea de martori în acest dosar. Blanda a insistat în ideea de nevinovăţie a sa, menţionând de mai multe ori că speră să-l fi convins pe judecător de caz că nu a făcut evaziune fiscală. El a precizat că în dosarul anterior, în care a primit condamnare, fusese achitat de trei instanţe şi condamnarea cu executare a primit-o la ultima instanţă, respectiv la Curtea de Apel Ploieşti.

Blanda a menţionat că judecătorii nu au ţinut cont de probele care îi erau favorabile şi l-au condamnat „brusc”, fără să mai aibă vreo cale de atac, lucru care spera să nu se întâmple şi la Târgu Jiu sau la Craiova.

Ce nu a spus afaceristul a fost că în povestea condamnării sale de la Ploieşti a intervenit şi DNA, care a ridicat o judecătoare de la Curtea de Apel care îi promisese lui Blanda un verdict favorabil contra unei sume de 200.000 de euro. Maria David a fost condamnată în cele din urmă, ulterior ieşind la iveală că ea este din Târgovişte şi că se ştia cu Blanda încă din studenţie. În timp, femeia progresase în carieră până la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, denunţarea ei de către afacerist fiind un şoc pentru cunoscuţii celor doi.

Vizualizări: 1,432

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: