Verdict: Foştii directori ai EM Petrila ajung în arest

Curtea de Apel Craiova a menținut ieri, prin sentință definitivă și executorie, condamnările la închisoare decise anterior de Tribunalul Gorj în cazul celor trei foști directori de la Exploatarea Minieră Petrila, trimiși în judecată după moartea a 11 mineri și rănirea altor 14 în două explozii succesive produse în 15 noiembrie 2008 la unitatea din cadrul fostei Companii Naționale a Huilei Petroșani. Astfel, foștii directori Aurelian Necula, Gheorghe Roșu și Dan Ștefan Ungur, urmează să execute pedepse privative de libertate, surse oficiale declarând că aceștia vor fi încarcerați și conduși la penitenciar imediat ce instanța va emite pe numele lor mandatele de arestare.

Judecătorii Curții de Apel Craiova au respins prin sentința respectivă, recursurile pe care le-au declarat atât inculpații, cât și rudele minerilor decedați sau răniți în cele două explozii, fiind admis parțial doar recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Astfel, magistrații îl obligă pe fostul director Aurelian Necula să suporte cheltuieli judiciare către stat în valoare de 20.000 de lei, în timp ce adjuncții săi vor trebui să plătească și ei câte 15.000 de lei. Sumele urmează să fie suportate în solidar cu Compania Națională a Hulei, prin firma de lichidare judiciară care se ocupă de patrimoniul fostei companii de la Petroșani.

Conform sentinței din 14 decembrie 2012 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin respingerea recursurilor de către Curtea de Apel Craiova, fostul director general al Exploatării Miniere Petrila Aurelian Necula a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare, cu un an mai puţin decât decisese instanţa de fond, respectiv Judecătoria Târgu Jiu, în urmă cu peste trei ani. Gheorghe Roşu, inginer şef securitate minieră, a fost condamnat, de asemenea, de Tribunalul Gorj, la patru ani de închisoare pentru moartea celor şase mineri din prima explozie. El a primit pedepse mai mici pentru alte fapte pentru care a fost judecat, pedepsele respective fiind contopite în pedeapsa de patru ani, care este executorie. Cel de-al treilea inculpat din acest dosar, Dan Ungur, şeful staţiei de salvare minieră, a fost condamnat, la fel ca şi Roşu, la patru ani de închisoare cu executare.

Cei trei au de plătit însă și daune uriașe, atât către spitalele care i-au îngrijit pe mineri, cât și către familiile acestora. De asemenea, judecătorii Tribunalului Gorj au mai decis în decembrie 2012 ca pentru copii minerilor morţi să fie plătite daune morale în cuantum de câte 20.000 de lei pentru fiecare dintre aceştia. Instanţa de fond a decis și ca urmaşii minerilor decedaţi să fie despăgubiţi cu câte 100.000 de lei de către toţi cei trei inculpaţi, verdictul fiind modificat de Tribunalul Gorj în sensul că dintre cei trei doar Necula va trebui să suporte plata acestor bani.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: