Verificări pe aeroportul din Craiova. Medici: Îi credem pe cuvânt

139 de pasageri care au ajuns din Italia, luni dimineața, pe Aeroportul Internaţional Craiova, au fost aşteptaţi de jandarmi, medici şi zeci de poliţişti.

Echipaje de medici epidemiologi, dar şi specialişti de la Spitalul de boli Infecţioase au verificat toţi pasagerii imediat ce au coborât din aeronavă. Două ambulanţe au fost duse în apropierea pistei de aterizare, iar alte autospeciale SMURD aşteptau în afara aeroportului. Zeci de jandarmi şi poliţişti au asigurat paza. Pasagerii au completat în avion declaraţii pe propria răspundere că nu vin din zone afectate de coronavirus, că nu au intrat în contact cu persoane bolnave şi au menţionat adresele unde vor locui în următoarele 14 zile.

Măsurile i-au surprins pe călători, deşi majoritatea purtau măşti medicale încă de la plecarea din Italia.

„Vin din Brescia. Acolo e foarte bine. Acolo toată lumea munceşte, nu e chiar aşa cum se aude şi nu e chiar aşa de... În avion ne-a dat o foaie de completat, ne-a spus că o să fie un control şi ne-a zis că o să fie totul ok. Nu ne-a zis nimic de carantină. N-am fost în zonele cu probleme din Italia, dacă eram nu veneam. Am bilet de întoarcere. Am venit că am o problemă de rezolvat şi mă întorc. M-am speriat aici, la Aeroportul Craiova. M-am speriat în avion. Nu venim din China şi nu trebuie chiar aşa...toate zvonurile că ne trimite în carantină... m-am speriat mai mult în avion”, a declarat o pasageră.

Medicii recunosc, însă că i-au crezut pe cuvânt pe călători şi că nu au alte soluţii de prevenire.

„Ei sunt asimptomatici. Pot să fie infectaţi, există şi această variantă, dar e destul de mică probabilitatea. De asemenea, nu poate să ştie nimeni dacă în ultimele 14 zile au venit sau nu în contact cu un caz de infecţie cu coronavirus. Rămâne să-i supraveghem, să se autodeclare la apariţia simptomatologiei. Contactul, pentru cei care sunt în jurul lor, este periculos dacă persoana în cauză are simptomatologie sau dacă este în ultimele zile ale perioadei de incubaţie. Lucru care iarăşi nu se ştie cu certitudine, ştim cu toţii că este un virus nou despre care nu ştim chiar foarte multe lucruri.(...) Ei sunt asimptomatici la momentul acesta şi au declarat că nu vin din zone aflate în carantină. I-am crezut pe cuvânt, nu avem altă variantă, dar păreau oameni serioşi, care se tem oarecum şi care conştientizează că este un pericol”, a declarat Liliana Nica, medic epidemiolog DSP Dolj.

Autorităţile rămân în alertă şi pentru zilele următoare. Potrivit prefectului de Dolj, pe lângă campusul liceului din Bechet stabilit iniţial ca spaţiu de carantină pentru suspecţii de coronavirus a mai fost găsit încă un spaţiu în Craiova.

Vizualizări: 2,066

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: