Veste bună pentru fotbaliştii din Liga 1

Veste bună pentru fotbaliştii din România care vor relua campionatul în curând dar şi pentru cei care vor reveni la pregătirea pentru noul sezon. Aceştia nu vor mai fi obligaţi de minister să stea în cantonamente permanent. Vestea vine după ce mai mulţi fotbalişti din Liga 1 ameninţau deja cu boicotarea competiţiei.

Jucătorii nu vor fi nevoiți să stea în cantonamente și pe timpul campionatelor. După ce mai multe cluburi, fotbaliști, Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au anunțat că vor face toate demersurile pentru ca decizia să nu fie pusă în practică, hotărârea a fost schimbată, iar echipele nu vor mai continua cantonamentul după cele 14 zile în care au realizat sau realizează testarea pentru COVID-19.

Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar în acest sens vin și anunite precizări în cazul în care jucătorii vor fi depistați pozitiv. Dacă se întâmplă acest lucru, iar unul sau mai mulți jucători ai unei echipei vor contacta virusul, vor fi izolați, urmând ca celelalte persoane care au intrat în contact cu ei să fie verificate. ”Structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără să fie necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii. În cazul în care se va produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor, şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.

În ultimele zile, tot mai multe voci din fotbalul românesc condamnau faptul că jucătorii trebuie să stea ”închiși” și pe perioada campionatelor.

„Deja m-au sunat jucătorii care îşi doresc să iasă din cantonament. Sunt foarte nemulţumiţi că sunt ţinuţi în cantonament o perioadă atât de îndelungată. Pe lângă asta sunt şi neplătiţi la zi şi se acumulează problemele. Mesajul lor a fost că trebuie gândită această revenire la normal şi jucătorii să aibă posibilitatea să meargă acasă şi să stea în sânul familiei după care să gândească un program prin care jucătorul să poată să vină la antrenament de acasă şi să se ducă acasă după ce termină antrenamentul”, a spus Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România, la ProX.

Protocolul iniţial presupunea ca jucătorii să stea permanent în cantonamente până la finalul competiţiiei nu numai pe perioada de pregătire, ceea ce ar fi însemnat câteva luni bune de stat într-un hotel sau în locaţiile amenajate de cluburi.

Vizualizări: 847

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: