Vezi aici cine a fost cel mai difuzat artist român

Interpretul hip-hop Puya a fost cel mai difuzat artist român la posturile de radio şi de televiziune, în săptămâna 21-27 decembrie, potrivit softului de monitorizare a difuzărilor muzicale Media Forest, care a înregistrat 470 de difuzări ale artistului.

Puya a fost urmat în acest clasament de Dan Bălan, cu 456 difuzări, şi de Dony, cu 382. Artistul hip-hop a ocupat primul lor şi în săptămâna 14-20 decembrie, cu 502 difuzări.

În săptămâna 21-27 decembrie, cea mai difuzată melodie pe posturile de televiziune şi de radio a fost "Chica Bomb", a lui Dan Bălan (fost membru al trupei O-Zone), cu 246 difuzări pe posturile de televiziune şi 210 pe cele de radio.

Cel mai difuzat artist internaţional pe posturile de radio şi de televiziune româneşti a fost Pitbull, cu 550 difuzări, urmat de Lady Gaga, cu 535, şi Akon, cu 509. Cea mai difuzată piesă internaţională a fost, la radio, "I Gotta Feeling", a celor de la Black Eyed Peas, iar pe posturile de televiziune, "Hotel Room", a rapper-ului american Pitbull.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: