Vicele din Bolboşi, verificat de prefectură

Situaţia de la Bolboşi, unde viceprimarul nu a fost nicio zi la serviciu de la învestire, a intrat în atenţia Prefecturii Gorj. Şefii judeţului au aflat de la Gorj TV de această situaţie. Viceprimarul Ţurlacu nu a fost la primărie pentru că nu poate renunţa la serviciul bun pe care îl are in minerit. Potrivit subprefectului Sorin Arjoca, viceprimarul trebuia să se prezinte din ziua numirii la serviciu şi să semneze condica.

Prefectura Gorj se sesizează din presă despre problemele cu care se confruntă primăriile din judeţ. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul primăriei Bolboşi, unde viceprimarul este doar pe hârtie, pentru că nu s-a prezentat nicio zi la primărie, asta pentru că îi este greu să renunţe la postul din sectorul minier. Primarul din Bolboşi nu a anunţat prefectura despre această situaţie, doar a înştiinţat-o că s-a ales viceprimarul în data de 28 iunie şi că i s-a stabilit salariul.”La Prefectura Gorj au ajuns două adrese de la Primăria Bolboşi. În prima ni s-a adus la cunoştinţă că în data de 28 iunie a fost desemnat viceprimarul în persoana lui Iulian Ţurlacu, iar apoi o altă adresă prin care i s-au stabilit drepturile salariale”, a declarat Sorin Arjoca, subprefect de Gorj.

Mai mult decât atât, subprefectul Sorin Arjoca susţine că de a doua zi viceprimarul trebuia să se prezinte la locul de muncă şi să semneze condica. „Aşa cum este normal şi se întâmplă peste tot, viceprimarul trebuia să se prezinte a doua zi la serviciu. Nu ştim ce s-a întâmplat şi care este situaţia la Bolboşi, dar vom trimite o echipă să vedem ce s-a întâmplat”, a precizat subprefectul.

Rămâne de văzut în cât timp Prefectura Gorj va impune legea la Primăria Bolboşi.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: