Viceprimarul din Stoina, declarat incompatibil

Cristian Ionescu, viceprimarul comunei Stoina, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 - 27 septembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi calitatea de membru în cadrul Consiliului de administraţie al Liceului Tehnologic Stoina, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Vicele Ionescu a precizat ieri că nu a avut niciodată calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al liceului, ci doar calitatea de invitat. „Nu există nicio hotărâre de Consiliu Local prin care eu să fiu numit membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Stoina. Eu am participat doar în calitate de invitat. Sigur că voi contesta decizia ANI pentru că este nedreaptă”, a spus Cristian Ionescu, viceprimarul din Stoina.

Incompatibilitatea ar putea veni şi din pricina faptului că soţia viceprimarului Ionescu era pe vremea respectivă directoarea Liceului Tehnologic Stoina.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: