Victorie în primul meci de play-out pentru CSM Târgu Jiu

CSM Târgu Jiu a câștigat prima partidă din seria de play-out din Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95, scor 82-78, contra CSM Galați. Arsenije Vuckovic a fost cel mai bun om al gorjenilor și a marcat 24 de puncte.

Sute de suporteri gorjeni au luat cu asalt, marți, Sala Sporturilor din Târgu Jiu pentru a susține echipa în primul meci din seria de play-out. Printre aceștia s-au aflat și juniori ai clubului care au vrut să fie alături de echipa de seniori. Suporterii au creat o atmosferă extraordinară, iar baschetbaliștii CSM Târgu Jiu au răspuns cu un joc spectaculos, dar și cu o victorie extrem de importantă în lupta pentru menținerea în Liga Națională.

CSM Târgu Jiu a obținut o victorie muncită, cu ceva emoții, la capătul unui meci în care gorjenii s-au întrebuințat serios pentru a trece de gruparea gălățeană. Victoria baschetbaliștilor lui Kresimir Basic a venit la capătul unui meci destul de echilibrat, mai ales în partea secundă. Gorjenii s-au impus în trei din cele patru secvențe ale partidei. Pe sferturi scorul a fost 20-18, 19-15, 18-25, 25-20.

Arsenije Vuckovic a fost cel mai bun om al gorjenilor. Pivotul bosniac a totalizat 24 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă. A fost urmat de căpitanul Dimitrius Underwood, care a terminat meciul cu 12 puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive.

CSM Târgu Jiu conduce seria de play-out cu 1-0 iar meciul 2 se va disputa joi, 11 aprilie, cu începere de la ora 19.00.

CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan, Dimitrius Underwood 12p, David Antonescu 3p, Noam Weinberg 2p, Milan Luzaic 11p, Ethan Wright 8p, Camil Berculescu 5p, Cameron Oluytan 8p, Jalen Dupree 9p, Adrian Vaida, Arsenije Vuckovic 24p, Alexandru Mitu. Antrenor principal: Kresimir Basic. Antrenor secund: Alexandru Gliga. Alin Drondoie (kinetoterapeut), Patrick Toma(preparator fizic). Claudiu Alionescu – director tehnic.

LIGA NAȚIONALĂ DE BASCHET MASCULIN GETICA 95

EDIȚIA 2023-2024

PLAY-OUT

SALA SPORTURILOR DIN TÂRGU JIU

MECI 1

MARȚI, 9 APRILIE 2024, ORA 19.00

CSM TÂRGU JIU – CSM GALAȚI

82-78(20-18, 19-15, 18-25, 25-20)

MECI 2

JOI, 11 APRILIE 2024, ORA 19.00

CSM TÂRGU JIU – CSM GALAȚI

Vizualizări: 285

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: