Victorie şi debut de senzaţie pentru Şelaru !

Handbaliştii Energiei şi-au îndeplinit misiunea în meciul cu Bucovina Suceava. Elevii lui Andrieş erau favoriţi cerţi pe hârtie şi au confirmat asta şi pe teren contra unei echipe a moldovenilor mult slăbite faţă de sezoanele trecute. Energia s-a impus cu 25-21, dar jocul nu a fost unul consistent. De remarcat ar fi debutul de senzaţie al portarului Şelaru. Fost la Suceava în sezonul precedent, Şelaru a venit la Energia după o aventură scurtă şi ratată la Ştiinţa Bacău. A debutat tocmai contra fostei sale echipe din Suceava şi a bifat nu mai puţin de 17 intervenţii salvatoare în 33 de minute petrecute pe teren. Adică una la fiecare două minute, un veritabil record! Portarul celor din Suceava, Spiridon, a reuşit şi el un meci bun, cu 16 intervenţii în 60 de minute însă. Dintre marcatori nu a ieşit nimeni în evidenţă, cel mai prolific elev al lui Andrieş fiind Dragnea cu 5 goluri. Dragnea a fost folosit în acest meci şi pe postul de extremă după ce Asoltanei s-a accidentat la cot iar Enache nu a putut juca. După acest al cincilea succes al sezonului, Energia urcă pe locul 5 depăşind Timişoara şi Odorhei în clasament, echipe ce au pierdut în ultima etapă.

Energia Pandurii Târgu Jiu – Bucovina Suceava 25-21 (13-11)

Energia: Antonaru (8 intervenții), Șelaru (17 intervenții), Juzbasic (1 intervenție) – Păiuș (1 gol), V. Popescu, Apolzan, Asoltanei, Dragnea (5), Ilieș (1), Liberț (4), Giotoiu (4), Dinescu (2), Roman (1), Acatrinei (4), Mledenciu (3). Antrenor: Liviu Andrieș.

Bucovina: Spiridon (16 intervenții), V. Tcaciuc – Matei, Grămatic, Sandu (7), Burlacu (2), Tîrzioru (2), Rugaci, Petrea (2), I. Tcaciuc, Roșu, Olariu (4), Lazurca, Dumitraș (2), Ilii, Aldica (2). Antrenor: Răzvan Bernicu.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: