Vine sau nu vine?

Săptămâna viitoare lumea interesată a Gorjului aşteaptă vizita ministrului Ariton ca pe cireaşa coaptă. Toţi speră că de la ministru vor afla mai multe lucruri despre ce se va întâmpla cu mineritul şi centralele din acest judeţ de care depinde viaţa a zeci de mii de oameni, ca să nu mai vorbim de siguranţa energetică a ţării. Până atunci, păpuşarii judeţului trag de sfori în speranţa consolidării poziţiilor şi puterii de care dispun şi au dispus. Sunt ferm convinşi că viitorul, oricare ar fi el, va fi al lor. Ultima experienţă a ministrului Ariton în judeţul Gorj este una aproape jenantă, petrecută anul trecut când mai-marele peste sindicatele minerilor şi energeticienilor l-a convins să semneze un protocol pe baza căruia tot anul, administraţiile s-au hârâit cu sindicatele, ba trimiţând oameni în şomaj, ba aducându-i la serviciu. De această dată ministrul va fi încolţit cu tot felul de întrebări legate de formarea Complexului Energetic Oltenia, care va cuprinde cele trei centrale electrice pe cărbune de la Craiova, Turceni şi Rovinari cărora li se va lipi şi SNLO, ca furnizor de cărbune. Sunt puţini oameni care ştiu ce va însemna această fuziune, toţi cei care se exprimă într-un fel sau altul o fac după ureche. Dacă luăm de bună scrisoarea de intenţie a Guvernului către FMI atunci nu avem de ce să nu credem că aceste societăţi adunate la un loc ar trebui sub o formă sau alta să funcţioneze până la mijlocul anului viitor când Guvernul s-a angajat că le va privatiza. Poate că oficialii români îşi pot permite o întârziere de câteva luni în ceea ce priveşte transferul de proprietate, dar sigur niciuna din cele nominalizate nu va scăpa. Că se va întâmpla sau nu acest lucru rămâne de văzut, dar marile frământări care macină gulerele albe din aceste societăţi comerciale sunt legate nu neapărat de forma de proprietate, ci de păstrarea funcţiei pe care o ocupă. Până acum s-au produs trădări, dezertări, certuri, subminări de poziţii, alianţe contra naturii, plocoane şi peşcheşuri şi încă taberele nu s-au definit. Venirea ministrului la Gorj (participarea la un simpozion, aşa cum a fost ea anunţată nu cred că e dorinţa vieţii lui Ariton), este cu atât mai incertă cu cât aici va da nas în nas cu aliatul şturlubatic Morega, căruia tocmai ce i-au fost raşi oamenii din funcţiile de conducere ale complexurilor, se pare la indicaţiile ministrului. Chiar dacă ministrul se va eschiva spunând că funcţiile de conducere din societăţile statului nu sunt ocupate pe algoritm politic Morega nu s-a ramolit şi ştie cum s-au ocupat actualele. Aşa că mai degrabă cred că la Gorj va veni un secretar de stat, cum s-a întâmplat în ultimul timp de fiecare dată când a fost anunţată vizita ministrului.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: