Vlaicu, sedus şi abandonat de pedelişti

Alegerile locale din 2012 îl sperie pe Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj. Faptul că partenerii din PDL refuză să facă o alianţă preelectorală îi obligă pe uneperişti să aibă candidaţi în toate primăriile din Gorj şi chiar la Consiliul Judeţean Gorj. Democrat-liberalii rămân fermi pe poziţie.

Protocolul încheiat între Partidul Democrat Liberal şi Uniunea Naţională pentru Progresul României nu le este de niciun ajutor celor din urmă la alegerile din 2012. Preşedintele UNPR Gorj, Marius Vlaicu, a mărturisit că este speriat de faptul că va fi nevoit să pună candidaţi în toate primăriile din Gorj şi nu are. „Colegii de la PD-L au declarat în mod public faptul că îşi vor numi candidaţi în toate localităţile, lucru pe care va trebui să îl facem şi noi. În această perioadă avem mai multe întâlniri cu toţi membrii din teritoriu pentru a ne întării organizaţiile din localităţi. Asta e, va trebui să muncim mai mult, pentru că avem un target de atins. Eu pentru alegerile din 2012, cum am mai spus, vreau să numesc primari de la UNPR în 10% din primăriile din Gorj”, spune Marius Vlaicu. Totuşi, dacă pe localităţi nu se poate, Vlaicu spera ca la Consiliul Judeţean şi primăria Târgu Jiu să pună candidat comun. Aparent nehotărât, Marius Vlaicu nu neagă că şi-ar dori să candideze la Consiliul Judeţean.

ALIANŢE

Democrat liberalii le dau UNPR-iştilor şi lovitura de graţie. Nu vor pune candidaţi comuni nici la Consiliul Judeţean şi nici la primăria reşedinţă de judeţ. Nici nu se pune problema unei alianţe preelectorale. „Aşa cum am declarat şi până acum, ne vom numi candidaţi în toate localităţile din Gorj. nu a intervenit nicio schimbare de planuri şi nici nu cred că va interveni ceva”, declară  Dan Vâlceanu, purtător de cuvânt PDL Gorj.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: