Vodislav şi Ţucmeanu au ajuns la „Beciul Domnesc”

Soarta chirurgului gorjean Cristinel Spiridon Vodislav, devenit om de afaceri între timp, pare pecetluită înaintea sărbătorilor de iarnă, el urmând să stea în următoarea perioadă în arestul Poliţiei Capitalei, cunoscut în ultima vreme şi ca „Beciul Domnesc”, loc în care a ajuns împreună cu secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu.

Cei doi au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, la solicitarea DNA, magistraţii admiţând solicitările procurorilor, care fac cercetări faţă de cei doi într-un dosar penal care vizează şi alte persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită însă deocamdată, semn că ancheta e de abia la început.

Verdictul judecătorilor din capitală nu e definitiv, putând fi contestat de cei doi, dar este executoriu, așa că după cele 24 de ore de reținere dispuse de DNA, și Vodislav și Țucmeanu au rămas în spatele gratiilor, deși apropiații îi vroiau acasă. Arestarea chirurgului gorjean vine la doi ani după ce și soția sa, Dana Vodislav, a trecut prin arestul Poliției Capitalei, ea fiind cap de listă în dosarul „Mafiei Permiselor”, aflat acum în fața de judecată la Tribunalul Gorj. Cristinel Spiridon Vodislav e acuzat că a dat șpăgi la șefii unor spitale pentru a obține contracte prin care firma sa să aprovizioneze cu aparatură medicală unitățile sanitare, Țucmeanu fiind cel care îi ținea acestuia „spatele” și îi asigura pe directori că medicul chirurg nu le va rămâne dator.

„În perioada iulie - noiembrie 2015, inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, în calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a acceptat promisiunea unei sume de bani neprecizată din partea inculpatului Vodislav Cristinel Spiridon, pentru a aproba finanţarea unui contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat între o unitate spitalicească şi societatea reprezentată de acesta din urmă. Totodată, inculpatul Țucmeanu Alin Iulian l-a ajutat pe inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon să ia legătura cu persoanele abilitate să încheie acel contract şi a insistat pe lângă acestea în acest sens, asigurându-le de ”seriozitatea” omului de afaceri şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro”, se arată într-un comunicat al DNA.

În ordonanța prin care anchetatorii au cerut arestarea celor doi inculpați se regăsesc și interceptări ale unor convorbiri telefonice, într-una din acestea Țucmeanu solicitând „discreție” partenerului de dialog, identitatea persoanei respective nefiind făcută publică deocamdată. El îi recomanda directorului de spital să discute cu Vodislav despre contract în afara biroului său, iar despre contract să nu discute cu alte persoane. „În birou, nu (...) Nu! Nu vorbim! (...) Da, ia-l și vorbește cu el. Am înțeles și îi spui tu... îi spui tu... Îi spui tu exact ce are de făcut, nu te combini nici cu (....), nici cu nimeni. Îs problemele tale", se arată în documentul procurorilor anticorupţie.

În urma arestării sale, Alin Țucmeanu și-a pierdut funcția de secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, el fiind demis odată cu instalarea noului ministru din Guvernul lui Dacian Cioloș. Țucmeanu era și un important membru al UNPR, partid de bază în guvernarea lui Victor Ponta, „interesul național” la care făcea referire cel mai adesea Gabriel Oprea dovedindu-se în cazul de față a fi altul decât cel pe care îl invocau în piață cei care cereau demisia fostului ministru de interne.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: