Voica renunţă la taxă, dacă cedează şi SNLO

Primăria Săcelu va pune bariera la intrarea în staţiune. Taxa impusă de autorităţi îi nemulţumeşte administratorii bazei care consideră că este un abuz. Edilul local spune că va renunţa la taxa de 10 lei, pentru intrarea în staţiune, în condiţiile în care şi SNLO va renunţa la biletele percepute pentru intrarea la bazine.

Taxa de intrare în staţiunea Săcelu va reveni începând cu acest week-end. Acesta este al doilea sezon estival în care primăria îşi măreşte bugetul cu banii turiştilor. Astfel, cei care vor dori să facă tratament ori să se relaxeze în staţiunea gorjeană vor fi nevoiţi să plătească atât o taxă de 10 lei la intrarea în staţiunea Săcelu cât şi un bilet de 5 lei pentru accesul la bazine. “Taxa de intrare în staţiune se va menţine şi în acest an. Sub nici o formă nu se va renunţa la această taxă deoarece este o sursă de venit la bugetul local. Anul trecut am încasat aproximativ 30.000 lei, iar acum sperăm ca suma să fie mult mai mare. Dacă vremea ne va ajuta vom pune bariera în acest week-end, dacă nu începând de luni sigur”, a declarat Ion Voica, primarul comunei Săcelu. La rândul lor, administratorii bazei de tratament consideră că această taxă este o măsură abuzivă care nu face decât să-i îndepărteze pe turişti.

Bani pentru parcări inexistente

Taxele de la Săcelu anunţă încă de pe acum scandaluri între Primăria Săcelu şi SNLO. Edilul local îi acuză pe administratori de faptul că nu vor să respecte legea şi nu plătesc parcarea pentru angajaţii SNLO ce obţin bilete de tratament la Săcelu. Reprezentanţii SNLO spun că nu este normal să se plătească locuri de parcare deşi acestea nu există. „Oamenii plătesc doar dacă au pentru ce. La Săcelu, nu există parcări amenajate în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare parchează pe unde poate“, a declarat Constantin Lăzăroiu, directorul Compartimentului Resurse Umane din cadrul SNLO.

CONDIŢIE

Primarul comunei Săcelu spune că se va gândi să renunţe la taxa de intrare în staţiune doar în condiţiile în care SNLO va permite accesul liber la bazine. „Dacă SNLO nu va mai încasa taxă de intrare la bazine, a doua zi voi iniţia şi eu un proiect de hotărâre pentru a renunţa la taxa de intrare în staţiune pe considerentul că sunt foarte mulţi vârstnici şi foarte multe persoane bolnave care au nevoie de tratament la bazinele minerale“.

IMPOSIBIL

Conducerea SNLO a precizat că banii încasaţi din vânzarea biletelor sunt folosiţi pentru întreţinerea plajei. „Nu vom renunţa la bilete. Taxa de intrare la bazine nu este un moft. Banii sunt folosiţi pentru întreţinerea plajei şi pentru amenajări. În plus nu se poate spune că biletele sunt scumpe. Elevii, studenţii şi pensionari plătesc 3 lei pe zi, iar celelalte categorie câte 5 lei“, a declarat Constantin Lăzăroiu.            

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: