Voiculescu îşi muşcă partenerii, dar opoziţia încă nu schelălăie

Când s-a anunţat marea realizare a opoziţiei, alianţa USL, mi-am exprimat îndoiala că va rezista până la alegerile pe care le voia câştigate. Pe lângă faptul că partidele mari, PSD şi PNL, nu puteau să facă o alianţă din cauza principiilor şi doctrinelor diametral diferite se mai înhăitaseră şi cu partidul de buzunar al lui Dan Voiculescu, care nu avea ce doctrină să ofere sau platformă electorală, ci doar un acces nemăsurat la posturile de televiziune şi ziarele din dotare. Voiculescu s-a cocoţat peste alianţa opoziţie fiind sigur că liderii partidelor nu vor rezista tentaţiei de a se vedea mai ales pe sticlă şi n-a greşit pentru că până acum i-a ieşit pasienţa. Numai că se pare Voiculescu nu se mai mulţumeşte doar cu „mise en place”, ci vrea să stea la masa cu bucate ca orice flămând. Bazându-se pe înţelegerea cu Antonescu a emis pretenţii majore către primăria Iaşi unde-l vrea primar pe doctorul Ciuhodaru. Dacă partenerii de coaliţie nu-l vor atunci n-au decât să-l înghită ca pe o broască râioasă pentru că aşa cum este formată coaliţia opoziţie nu poate exista fără PC. Şi partidul lui Voiculescu ştie asta! Nichita şi Fenechiu, ceilalţi doi posibili candidaţi ai PSD şi PNL au sărit ca arşi pentru că primul este în funcţie şi ar mai dori o tură, iar al doilea pur şi simplu crede că e prea mare pălăria pentru doctorul conservator. În această situaţie, cel care va pierde tot este PNL-ul care nu va mai apuca nici măcar funcţia de viceprimar ce-i revine de drept PSD-ului. Dacă vor continua să se certe în văzul lumii pe primăria Iaşiului nu fac altceva decât să sporească şansele primarului desemnat de putere chiar dacă Puterea nu s-a grăbit să-şi anunţe candidatul. Sunt câteva primării din ţară printre care şi Iaşiul a căror cucerire spune multe despre viitorul alegerilor parlamentare dacă acestea nu se vor desfăşura comasat cu cele locale. Până nu se va stabili cu claritate când şi cum votăm este prematur să ne dăm cu părerea despre unul sau altul dintre candidaţi deşi aceştia, câţi au fost nominalizaţi nu fug din faţa camerelor de luat vederi…. La Gorj, dincolo de orice „partipriuri” ale unora sau altora actualul primar, dacă va fi desemnat să candideze nu cred că va avea mari emoţii electorale pentru că a ştiut să-şi aranjeze ploile în aşa fel încât să pară competent în comparaţie cu alţi pretendenţi. Aşa cum se prezintă azi lucrurile este mai mult ca sigur că PSD nu va putea să câştige şi primăria Târgului şi preşedinţia judeţului. Asta nu înseamnă că PDl-ul dacă va merge pe principiul preşedintele filialei este şi candidatul la preşedinţia Consiliului judeţean va câştiga! Alegerile de la Gorj sunt strâns legate de soarta sectoarele  minier şi energetic în care lucrează mii de oameni şi de care sunt legate ombilical zeci de mii de familii. Şomajul care pluteşte deasupra capetelor gorjenilo speriaţi ba cu închiderea minelor, ba cu eficientizarea complexurilor prin reducerea personalului salariat, ba cu privatizarea va fi unul din factorii care-şi va pune amprenta pe alegerile viitore din Gorj.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: