Vosganian a vorbit despre privatizarea CE Oltenia

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a făcut ieri referire la negocierile purtate cu Fondul Monetar pentru privatizarea Complexului Energetic Oltenia. El a amintit că negocierile cu FMI pe tema întregului program de privatizări au fost dificile. „În general, în programul de privatizări a existat o negociere dificilă cu FMI, inclusiv în domeniul pe care îl coordonez, mă refer la domeniul Economie și Energie. Oltchim a fost scos (din noul acord — n.r.) în momentul în care am prezentat situația în luna iunie. Dar au existat presiuni pentru privatizări la companii unde, managerial vorbind și la nivelul eficienței, nu eram pregătiți, de pildă Complexul Energetic Oltenia sau Hunedoara, unde am cerut să fie extinse etapele preliminare”, a completat Vosganian. Acesta consideră că este nevoie de un efort uriaș să privatizăm tot ce avem de privatizat. "Desigur, nu barajul de la Porțile de Fier sau nucleul de la Apărare, dar în rest totul trebuie privatizat, inclusiv calea ferată”, a mai spus ministrul demisionar. (A.A.)

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: