Vrajbă între Potârcă şi Catrinoiu pentru zeci de hectare din Arad

Cu vreun deceniu în urmă Constantin Ninel Potârcă rupea gura ţării, nu doar a târgului, prin achiziţionarea unui combinat din Arad pe care urma să-l vândă la fier vechi, pe bucăţi, asigurându-şi astfel venituri pentru care mulţi romi din Meteor şi nu numai l-au invidiat până în ziua de azi. Acum firma cu care a făcut achiziţia respectivă, Siatra Prod SRL, este în faliment, iar de lichidarea sa judiciară se ocupă Matei Catrinoiu,  mult mai cunoscut ca preşedinte al PNŢCD Gorj.

În această toamnă electorală nici Potârcă nici Catrinoiu nu mai candidează, deşi la un moment dat se cam vedeau deputaţi în noul legislativ, şi pentru că nu sunt ocupaţi cu alegerile au suficient timp de ciondăneală. Supărarea dintre ei a devenit şi mai mare după ce lichidatorul a cerut în instanţă atragerea răspunderii administratorilor de la Siatra, ceea ce lui Potârcă i-ar fi complicat existenţa, mai ales că la Târgu Jiu instanţa îi dăduse dreptate lui Catrinoiu. Curtea de Apel Craiova a decis însă acum ca procesul să se rejudece şi, ca urmare, fostul patron de la Siatra poate respira uşurat.

Potârcă: „Vrea să pună mâna pe teren”

Constantin Ninel Potârcă îl acuză pe lichidatorul firmei sale că nu urmăreşte să recupereze cât mai mulţi bani din valorificarea activelor acesteia. Fostul candidat la Preşedinţia României dă de înţeles că pe Catrinoiu l-ar interesa mai degrabă zecile de hectare rămase la Arad după ce combinatul de acolo a fost vândut ţeavă cu ţeavă la fier vechi. În plus, afaceristul din Meteor e supărat şi că nu se bucură de atenţia pe care crede că ar merita-o din partea lichidatorului judiciar. „De câte ori mă duc pe la dumnealui stă cu capul numai prin calculator şi joacă cărţi, poker sau cum s-o chema jocul ăla. Eu vorbesc cu el, el mută capul în altă parte. Zice că nu are acte, dar are o basculantă de hârtii acolo. Vorbeşte despre mine că aş fi mafiot şi escroc, dar mă întreabă ce fac cu cele 55 de hectare de teren de la Arad, dacă nu-i dau şi lui o părticică. I-am spus că fac cimitir pentru ţigani şi nu o să ia el nimic pentru că ştiu câtă valoare are terenul acela”, declară Potârcă.

Catrinoiu: „Totul e pe procedură”

Pe partea cealaltă, Matei Catrinoiu preferă să vorbească la fel de „mult” ca şi în scandalul cu judecătoarea din Craiova. În câteva cuvinte, liderul ţărănist vrea să lămurească disputa cu Potârcă şi să pună sub capac conflictul pe care îl are cu acesta. „Nu i-am cerut nici un teren, toate demersurile mele sunt pe procedură, bazate pe expertize, să facă şi el la fel. Eu nu am nimic cu el, doar respect procedura şi cine are nelămuriri poate urmări actele care sunt la instanţă”, a spus Catrinoiu.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: