Vrea să-şi vândă rinichiul pentru a-şi achita datoriile

Un bărbat din Vulcan, disperat că nu reuşeşte să facă rost de banii de care are nevoie, a recurs la un gest extrem. Acela de a vinde un rinichi. Omul a încercat să obţină un credit la toate instituţiile bancare din Hunedoara şi nu a reuşit. Ieri a venit în Târgu Jiu, în speranţa că i se va aproba un credit la una  băncile locale.

Omul are 65 de ani şi mai toată viaţa lui a lucrat la mină. Acum, la bătrâneţe, întâmpină o grămadă de probleme. Are deja trei credite neachitate la bănci, iar apartamentul pe care îl deţine are nevoie de reparaţii capitale. Pe lângă asta, bărbatul are în întreţinere cinci persoane şi nu dispune de resurse financiare pentru a face faţă situaţiei. Cum nici o bancă nu îl mai creditează, omul a decis să vândă un rinichi ca să-şi poată achita datoriile.

 „Sunt disperat, nu mai văd nici o soluţie. Umblu de ieri nemâncat. Am vrut să mai fac un credit la bancă, dar nu au vrut să îmi mai dea pe motiv că nu mi-am achitat nici celelalte trei credite de aproape 300 de milioane de lei. Am venit în Târgu Jiu să încerc la băncile de aici, dar nu am reuşit. Îmi trebuie bani că îmi plouă în casă, mi-au tăiat curentul pentru neplată. Pe lângă asta, soţia mea are cancer. Vreau să vând un rinichi, aşa poate scap şi eu de datorii”, a spus omul.

Ceea ce nu ştie bărbatul este că vânzarea de organe în scopuri comerciale este pedepsită prin lege. „Conform legii în vigoare fapta persoanei de a dona organe sau ţesuturi în scopul obţinerii de foloase materiale sau alte venituri constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la cinci ani, de asemenea, persoana care determină un donator să recurgă la o astfel de faptă se pedepseşte cu închisoarea de până la 10 ani”, a ţinut să precizeze Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.  Bărbatul mai spune că a cerut sprijin şi autorităţilor, dar fără un rezultat.

Vizualizări: 272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: